Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Secția de baschet a Clubului Sportiv Cristina Ciocan Reșița a participat recent la Festivalul Național de minibaschet, pe litoralul Mării Negre! La final echipa reșițeană s-a clasat pe locul al doilea în grupă, cu un bilanț de cinci victorii și două înfrângeri!

Pe primul loc a fost CSM Constanța, iar pe locul al treilea s-a clasat ACSB Șoimii Albi București 2. Din grupă au mai făcut parte formații din Miercurea Ciuc, Ploiești, Drobeta Turnu Severin, București și Craiova.

„La Costinești a avut loc Festivalul Național de minibaschet pentru copii născuți în anul 2011 și mai mici. Noi am participat cu echipa care anul trecut a fost la babybaschet, deci suntem primul an de mini, cu un an mai micuți. Echipa aceasta mai are și la anul încă o competiție. La acest turneu nu se face clasament, echipele jucând doar în grupe. Noi am facut parte dintr-o grupă de nouă echipe, în care am avut șapte meciuri din care am câștigat cinci. La final am terminat pe locul 2 în grupa. Consider că am obținut rezultate peste așteptările mele. A fost un turneu foarte bine organizat, care s-a desfășurat pe 17 terenuri. Au participat aproape 3000 de copii din toate colțurile țării. Micuții au primit la final tricouri, medalii și diploma de participare. În opinia mea, copiii s-au comportat foarte bine, mai ales pe teren. Suntem foarte mândri de ei. Au un viitor frumos în sport, mai ales că au și susținerea părinților, câțiva dintre aceștia au fost alături de noi și au făcut galerie. Urmează să plecam în Serbia, la turneul internațional Kasta, după care ne așteaptă o scurtă pauză. La sfârșitul lunii august o să reluăm antrenamentele și din toamnă vom face o nouă selecție pentru a continua creșterea numărului de copii de la club. Este posibil să ne afiliem și la Federația Română de Baschet, dar vedem cum decurg lucrurile.”, a declarat antrenoarea Cristina Ciocan Acea.

Echipa a fost formată din 11 copiii, dintre care două fete: Gherhardt Adrian, Bălean Nadija, Berinde Eduard, Mihăilescu Marc, Staicu David, Gherhardt Martin, Negovan Sascha, Szleacsan Antonia, Guga Vlad, Geiszvinkler Norbert și Anderca Toma.

JCS-Ștefan Moraru