Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Acesta este titlul proiectului implementat de biblioteca judeţeană timp de şase luni în şcolile reşiţene.

În octombrie 2011, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ demara o campanie de informare în mai multe unităţi de învăţământ din Reşiţa, în vederea creşterii gradului de conştientizare în rândul elevilor de liceu asupra efectelor negative ale consumului de droguri. În cadrul proiectului au fost implicaţi 40 de elevi de la: Colegiul Naţional „Traian Lalescu“, Colegiul Economic al Banatului Montan, Colegiul Tehnic şi Liceul „Mircea Eliade“, toate din Reşiţa.

Potrivit declaraţiilor făcute de coordonatorul acestui proiect, Dominique Zară, din octombrie 2011 şi până în prezent, bibliotecarii reşiţeni, alături de partenerii lor, au organizat mai multe întâlniri cu liceenii, cu care au discutat despre efectele nocive ale consumului de droguri.

„Am împărţit în tot acest timp peste 200 de materiale informative în unităţile de învăţământ reşiţene, am organizat sesiuni de informare atât la sediul bibliotecii, cât şi în şcoli, şi am susţinut un curs de Windows Movie Maker, prin care elevii au dobândit cunoştinţele necesare realizării de clipuri şi filmuleţe cu mesaj antidrog“, a precizat Dominique Zară.

Şi pentru că marţi s-a pus punct acestui proiect, la sediul central al Bibliotecii „Paul Iorgovici“ a avut loc premierea celor mai bune filme, clipuri şi eseuri antidrog realizate de elevii liceelor amintite mai sus. Chiar dacă nimeni nu a plecat acasă nepremiat, elevii clasei a X-a E, de la Colegiul Economic al Banatului Montan, s-au remarcat prin realizarea unui film de 41 de minute, cu mesajul „Construieşte-ţi un viitor fără droguri!“

Chiar dacă proiectul a fost implementat de biblioteca judeţeană, nu trebuie uitaţi nici partenerii şi colaboratorii săi: Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean de Prevenire, Educare şi Consiliere Antidrog, Inspectoratele Judeţene de Poliţie şi Jandarmerie şi Direcţia de Sănătate Publică.

Roxana Bălan Nafiru