Maximele nu mai trec de limita de îngheţ decât cu cel mult 2 grade în sud-vestul ţării şi pe litoral, în timp ce în Moldova vor fi exclusiv negative, cu – 6 grade la Suceava, cea mai mică temperatură din ţară duminică.
Peisajul îmbracă haină de iarnă, pentru ninsorile nu vor ocoli aproape nici o regiune, iar vântul se intensifică în tot teritoriul, cu precădere în vest şi sud-vest viscolind şi răscolind zăpada.
În Bucureşti, abia dacă ne mai putem bucura de 0 grade la amiază. Mai mult, începe să ningă, iar vântul, care va atinge cote moderate va ascuţi senzaţia de frig.
Ziua de luni ne prinde în plină masă polară aşternută peste toată ţara. Dimineaţa se anunţă geroasă, mai ales în nord şi centrul, dar măcar norii se mai răresc şi mai lasă şi soarelui loc pe cer. Maximele însă rămân negative. Doar în Oltenia şi vestul Munteniei mai avem parte de câte un grad două cu plus, în timp ce maxima cea mai mică va fi de – 6 grade. Vântul continuă să fie puternic în Dobrogea şi Moldova, ca şi la munte, dar pare că se mai domoleşte în rest. În Bucureşti, putem spera luni şi la puţin soare, dar nici ninsoarea, e drept slabă, nu e exclusă, iar maxima atinge un grad.
De marţi vremea se încălzeşte din nou. Dar odată cu încălzirea vor reveni şi ploile.