Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Ne întrebam toamna trecută cum dă Compania Națională de Investiții lucrări la niște firme cu o mână de angajați (6 în 2022, în cazul de față), din capătul celălalt al țării să facă lucrări prin Caransebeș. Mai precis să ridice o creșă de la zero, pe bani grei! Era o întrebare retorică, evident…

Iată că după aproape jumătate de an, cei de la CNI s-au convins cu ochii lor de cât de „bine și în grafic” lucrează această firmă, din Măgurele, în cazul creșei. Lucrează e mult spus, pentru că așa cum se procedează mai peste tot, așa-zisul constructor din Măgurele a subcontractat lucrările unor firme apropiate de PRO România-PSD Caransebeș (aripa anti-Felix Borcean).

Ce au văzut cei de la CNI vineri, într-o deplasare la locul unde se ridică noua creșă? Lucrări în întârziere, dar nu numai, potrivit primarului Felix Borcean, care i-a însoțit în zona Racoviță, locația unde va fi noua creșă.

„Am vizitat amplasamentul unde se construiește noua creșă a municipiului nostru, împreună cu doi reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, prin care se derulează lucrările. Împreună, am constatat ca lucrările sunt puțin în întârziere, drept pentru care firma constructoare va fi convocata la o ședință în București, pentru a discuta despre aceste aspecte, precum și despre calitatea lucrărilor executate. Termenul de finalizare al creșei ar fi trebuit să fie luna iunie, însă lucrările vor fi, cel mai probabil, finalizate în toamnă. Această creșă va găzdui între 70 și 110 copii, care vor beneficia de cele mai bune condiții.”, a precizat edilul Caransebeșului, într-o postare pe rețelele de socializare, care n-a fost trecută cu vederea de constructorii subcontractați de firma din Măgurele. Aceștia pun întârzierea pe seama condiților meteo, adică „nu se pot turna structuri de calitate la temperaturi negative, pentru noi, ca și constructori, este importantă calitatea lucrării, nu doar rapiditatea ei”.

„Observațiile vin din partea celor de la CNI, nu a noastră. Curând veți primi și un raport detaliat cu toate neconformitățile. Dar, una peste alta, eu sunt bucuros că s-au urnit lucrurile și să sperăm că va fi o lucrare de calitate. Spor la treabă!”, a încheiat primarul Felix Borcean.

Reamintim că noua creșă, cu o capacitate de minim 70 de locuri, va fi ridicată în zona Racoviță, lângă serele primăriei, va avea parter, panouri solare și fotovoltaice, pe un teren de 9.000 de metri pătrați, unde se vor amenaja spații verzi, locuri de joacă și de parcare. Valoarea totală investiției este de 11,7 milioane de lei.

JCS-R.M.