CARANSEBEŞ – La Caransebeș, un loc de cimitir de pe strada Ștefan Jianu a stârnit dezbateri aprinse în legislativul local. De la bun început trebuie precizat că locul de cimitir a fost primit de baptiști și penticostali încă din 2017, de la fostul consiliu local, iar cele două comunități au venit acum cu Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru aprobare în fața aleșilor locali!
Viceprimarul Bebe Pasere, care locuiește chiar în zona cu pricina, a încercat să-i facă pe consilieri să nu voteze PUZ-ul, vorbind în numele locuitorilor de pe strada Ștefan Jianu. „Eu stau pe Jianu, acolo stau, sunt prima casă în spatele cimitirului. Vreau să aduc la cunoștință consilierilor ce votează. Se face un cimitir pe 9 mii de metri pătrați ceea ce împiedică dezvoltarea zonei respective, pentru că pe o distanță de 200 de metri în jurul cimitirului nu se poate construi nimic. Pe o suprafață de 84 de mii de metri pătrați noi blocăm cetățenii să-și construiască locuințe, plus că dăm un teren de 100 de mii de euro gratis pentru un cimitir. […] Există cereri depuse de mai multe culte pentru loc de cimitir, cum le explicăm că le dăm în afara orașului, iar la baptiști și penticostali pe Ștefan Jianu? Pipirigul nu are parc, e singurul teren pe care puteam face un parc. Terenul e pe Ștefan Jianu, cum urci, e o antenă mare, imediat după antenă. Am semnăturile tuturor celor din zonă care sunt împotriva acestui cimitir. E exact ca la groapa de gunoi de la Jupa, când au sărit cei din Jupa, am sărit ca arși. Vrem să dezvoltăm orașul sau satisfacem doar o biserică?”, au fost argumentele principale ale viceprimarului Pasere, acesta adăugând și că localnicii din zonă nu au fost informați despre dezbaterea publică privind realizarea cimitirului.
De partea cealaltă, atât liberali cât și social-democrați au vorbit în favoarea celor două comunități și a cimitirului, chiar dacă președintele de ședință, coleg de partid cu viceprimarul, a încercat să-i limiteze în intervenții sau să-i încurce cu întrebări de genul „De ce religie sunteți?”. „Hai să desființăm și celelalte cimitire care sunt în oraș, să le mutăm”, a remarcat, ironic, Maria Ponețchi (PNL), în timp ce Ionel Sabadiș (PSD) i-a spus viceprimarului Pasere: „Domnule, dacă era vorba de ortodocși se putea, pentru alții nu se poate. Lăsați poeziile că nu se poate cimitir în oraș, uitați-vă în marile orașe”.
Chiar și așa, viceprimarul a încercat să-i convingă pe consilieri, insistând pe faptul că cei de pe strada Ștefan Jianu nu au fost informați, argument contrazis de primarul Felix Borcean, de directorul Direcției pentru Strategii a municipalității, Liviu Jigoria, de liberalul Lazăr Teodorescu sau de pastorul baptist Sergiu Ionescu. „Ați organizat întrunire, nu a venit nimeni, ați fost singurul care a fost prezent de acolo, dle viceprimar”, a spus Teodorescu, completat de pastorul Ionescu: „Am venit la dezbaterea publică, am fost chemați. Avem toate avizele necesare de la toate instituțiile, am făcut investiții de 60 de mii de lei, nu înțeleg de ce acum se caută motive ca lucrurile să se oprească, spațiul ne-a fost oferit de primărie. E nevoie urgentă, efectiv nu mai avem locuri de înmormântare”.
Un cimitir nu împiedică dezvoltarea!
Dragoș Curelea (USR) a pus toată situația pe seama lipsei unui Plan Urbanistic General al Caransebeșului, considerând că se impune realizarea unui cimitir nou pentru toate cultele religioase. În același timp, Petru Schinteie, liderul grupului PSD, le-a explicat consilierilor că și dacă ar revoca HCL-ul din 2017 prin care cele două culte au primit locul pentru cimitir, în instanță municipalitatea ar pierde procesul. „Terenul e intabulat prin HCL din 2017, oricum dacă se ajunge în instanță vor câștiga. Și ei sunt comunitate, și dânșii au enoriași pe Ștefan Jianu. Consiliul Local s-a exprimat o dată că acolo se face cimitir și acum nu mai vrem, nu merge chiar așa”, a punctat și Schinteie.
Chiar dacă nu s-a poziționat în favoarea niciuneia dintre cele două părți, primarul Felix Borcean a admis că problema e una sensibilă, dar că un cimitir nu are cum să împiedice dezvoltarea unui oraș, unul din argumentele invocate de adjunctul său, locatar al străzii Ștefan Jianu. „Suntem în etapa a patra de discutare a acestui cimitir, a fost consultare publică, anunțul pentru PUZ a fost publicat în ianuarie 2021. Nici eu nu sunt de acord cu casele acelea cu 10 etaje sau cu fațadele multicolore dar s-au făcut, nici eu nu sunt de acord cu multe, dar cine suntem noi, după 4 ani să revenim și să răscolim. Eu nu cred că un cimitir împiedică dezvoltarea unui oraș, cimitirele există, fac parte din viața noastră, undeva trebuie amplasate, oriunde le-am pune va exista cineva care va fi nemulțumit. Probabil va trebui să găsim și alte soluții pentru alte cimitire, pentru că oamenii mor. Sunt cimitire în Pipirig, lângă blocuri, există unul nou în Balta, lângă blocuri, nu știu dacă a fost vreo dezbatere publică. E o problemă sensibilă, dar și pentru cei care au teren acolo există soluții, dacă chiar există dorința de dezvoltare, că n-am văzut de 40 de ani nicio dorință a nimănui de a construi acolo”, a precizat și primarul Caransebeșului.
Au urmat alte discuții în contradictoriu între viceprimarul Pasere și pastorul comunității baptiste, după care s-a trecut la vot. Acolo, șase liberali și patru social-democrați au votat pentru aprobarea PUZ-ului pentru capelă și cimitir, îndeajuns pentru ca proiectul să treacă, iar baptiștii și penticostalii să treacă la obținerea autorizației de construcție pentru demararea lucrărilor.
JCS-Răzvan Mihalcea