Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Tinerii arhitecţi din Timişoara, ce derulează proiectul de salvare a Băilor Neptun, au trimis de curând o scrisoare deschisă Guvernului României. Peste 50 de specialişti în domeniu au semnat scrisoarea adresată Executivului, document prin care Asociaţia Locus solicită ajutor pentru salvarea clădirilor de patrimoniu din staţiunea Băile Herculane!

Totodată, aceştia trag un semnal de alarmă asupra faptul că trei sectoare aparţinând acestui monument istoric se află în momentul de faţă în stadiu de precolaps, necesitându-se sprijinul în patru puncte cheie, esenţiale pentru protejarea Băilor Neptun.

Herculane Project cere ajutor Guvernului României pentru salvarea Băilor Neptun! Asociația Locus, prin platforma Herculane Project, a solicitat sprijin Guvernului României printr-o scrisoare deschisă semnată de peste 50 specialiști în domeniu, printre care arhitecți, colaboratori, sponsori, personalități culturale și voluntari. Printre semnatari se numără și arhitectul și președintele Pro Patrimonio Șerban Sturdza, fostul ministru al Culturii, Corina Șuteu, fostul director al Institutului Național al Patrimoniului, arhitectul Ștefan Bâlici, arhitectul Augustin Ioan, președintele ARCEN Edmond Niculușcă, dar și președinta Comisiei Naționale pentru Monumente Istorice, doamna arhitect Constanța Carp. Prin scrisoare se prezintă demersurile efectuate până la acest moment atât de către Asociația Locus, cât și de administrația publică locală, care este și proprietar al Băilor Neptun“, spun cei care încearcă să salveze Băile Neptun de la prăbușire.

Semnatarii solicită ajutor în patru puncte cheie esențiale pentru a salva și proteja monumentul de interes național, inclus de către Europa Nostra și Banca Europeană pentru Investiții pe lista celor 7 Cele Mai Periclitate Situri de patrimoniu din Europa în anul 2022. Cele patru puncte solicitate sunt: soluționarea situației juridice și clarificarea aspectului legat de regimul juridic al Băilor Neptun, emiterea unui avertisment scris din partea Ministerului Culturii către proprietarii privați ai terenului privind demararea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, alocarea de fonduri în vederea punerii în siguranță a versantului din spatele imobilului construcție Băile Neptun, pentru a stopa prăbușirea rocilor și a copacilor pe structura de zidărie a clădirii și demararea înscrierii întregului areal istoric al Băilor Herculane pe lista UNESCO, având în vederea valoarea istorică, culturală și naturală pe care acestea o au.

„În ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipa noastră, Băile Neptun au trei sectoare în stadiu de precolaps, situație expusă atât în scrisoare, cât și în documentele tehnice atașate acesteia și elaborate de specialiști în domeniu. Avem nevoie de sprijinul Statului pentru a putea trece la executarea unui proiect de amploare cu scopul de a pune în valoare acest monument istoric de interes național“, au mai arătat reprezentanţii Asociaţiei Locus.

JCS-Nicoleta Moraru