Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pe scena ineditului concert caritabil, alături de Filarmonica Banatului, vor urca solişti pop rock. Şeful administrativului reşiţean a dezvăluit câteva dintre capetele de afiş!
Chiar dacă lucrările nu vor fi 100% încheiate, din cauza pandemiei şi a ploilor, piaţa centrală a Reşiţei, proaspăt renovată şi modernizată va găzdui, în 12 septembrie, un concert special „organizat de Primăria Reşiţa, cu Filarmonica din Timişoara şi câţiva artişti de muzică pop rock din România. Va fi un concert interesant în sensul că punem cântăreţi de muzică pop împreună cu Filarmonica, lucru care nu e de ici, de colo. Se fac deja repetiţii pe tema asta. (…) Cu această ocazie, vom face o campanie de strângere de fonduri pentru finalizarea Clinicii Nera. Acolo trebuie făcut un tunel între capacităţile de cazare pentru pacienţi şi zona de investigaţii medicale, astfel încât pacienţii de acolo să nu iasă, iarna, în frig. Lucrările însumează vreo 50.000 de euro şi vrem să ne aducem şi noi aportul cu acest eveniment. Clinica s-a ridicat foarte greu, cu foarte multă muncă, cu foarte multă implicare din partea ONG-ului, din donaţii“, a precizat Ioan Popa, primarul Reşiţei.

Potrivit edilului, situaţia actuală a pandemiei permite un număr limitat de 500 de locuri. Toate vor fi pe scaune, vor exista câteva mese, „şi fac un apel la iubitorii de muzică să vină, să se înscrie şi să facă donaţii. Vor fi bilete de intrare şi toate fondurile adunate vor fi donate“.

Edilul a încheiat că „vine Filarmonica Timişoara, Adi Despot de la Viţa-de-vie şi încă doi trei pe care-i vom comunica în scurt timp“.

JCS-Antoniu Mocanu