REŞIŢA – Un timişean stabilit în SUA, blocat de pandemie pe meleagurile natale, vrea să sensibilizeze autorităţile în legătură cu restricţiile de viteză din Reşiţa!
REŞIŢA – Ultima săptămână din luna iulie este dedicată înmatriculării candidaților din sesiunea de vară a admiterii 2020. La cele 370 de locuri bugetate din cifra de școlarizare alocată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) universității reșițene ciclului de licență și de masterat s-au înscris exclusiv online, în sesiunea de vară, peste 500 de candidați!
MÂTNICU MARE – Nu mai puţin de 1,3 kilograme are roşia din imagine, produsă într-o seră din Mâtnicu Mare. Iar familia de producători Humă se numără printre producătorii prezenţi în Piaţa Reşiţa Sud, pe care administraţia pieţelor a ţinut să-i promoveze în mod deosebit, pe o reţea de socializare!
REȘIȚA – O aşa-numită cale de pompare – adică un circuit de role, viraje în bancuri şi caracteristici concepute pentru o deplasare completă – a fost instalată zilele trecute în Piaţa Tricolorului din Reşiţa. Iar acest „pumptrack“ a devenit foarte repede o atracție pentru copiii din zonă!
REŞIŢA – Mai mult, Tatian Diaconu, omul care a decis ca CEETRUS să investească undeva la 50 de milioane de euro în municipiul de pe Bârzava, susţine că „paradoxal, tocmai lipsa de interes, de infrastructură şi de atractivitate au salvat Banatul de Munte şi Reşiţa de sindromul Valea Prahovei“!
IAZ – Situația pare să devină gravă în localitatea de lângă Caransebeș care ar putea fi declarată în următoarele ore focar de infecție Covid-19. În ultimele zile au fost depistate încă șase cazuri la Iaz, toate persoanele fiind internate la Spitalul Bora din Caransebeș!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Mediului vrea să dubleze pădurile virgine. Militează pentru înăsprirea amenzilor, pentru confiscarea mijloacelor folosite pentru transportul ilegal de lemn şi pentru pedepsirea vinovaţilor. Ministrul Costel Alexe şi-a făcut publice intenţiile după ce a vizitat pădurea de la izvoarele Nerei, „ cea mai frumoasă pădure virgină compactă a României“!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană ne informează despre o nouă campanie de sterilizare gratuită pentru animalele cu stăpân, şi nu doar pentru ele, derulată în colaborare cu Paws&Friends Oneşti, Straydogs Rescue Nederland şi Claudia Unger, cu implicarea echipei conduse de medicul veterinar Claudiu losim!
OŢELU ROŞU – Pragul redacţiei a fost trecut, zilele trecute, cu timiditate şi modestie, de un inventator care a venit să-şi prezinte realizarea unei munci alături de o echipă mai puţin obişnuită pentru ceea ce te-ai aştepta de la una care are inovaţii în domeniul tehnic!
REȘIȚA – Ideea de a pleda, cu convingere, pentru ca urbea reşiţeană să găzduiască, începând cu aniversarea sa de anul viitor, o statuie a reputatului cărturar bănăţean Dr. Corneliu Diaconovici s-a conturat nu cu mult timp în urmă!
