CICLOVA ROMÂNĂ – Asta datorită proiectelor care se află în diferite stadii de implementare, la unele lucrările fiind recepţionate, la altele mai fiind necesare doar câteva formalităţi!
REŞIŢA – Deşi Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis să mai ajusteze planul de şcolarizare cu încă o clasă, din trei clase a IX-a să aibă doar două, se caută o soluţie salvatoare!
CARAŞ-SEVERIN – Cărăşenii care circulă pe acolo, printre care şi Sergiu Trebuian, au surprins imagini cu acel tronson, atrăgând atenţia celor care au drum prin zonă să aibă grijă!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii şi jandarmii cărăşeni şi-au făcut simţită prezenţa în viaţa judeţului printr-un nou weekend de verificări pe linie de pandemie!
REŞIŢA – Proiectul de dezvoltare, ştiţi voi, acela cu gondole şi kilometri de pârtii, mai să se poticnească din cauza redactării ciudate a proiectului de hotărâre pus în faţa consilierilor judeţeni!
MOLDOVA NOUĂ – Aflat în vacanță cu familia într-o stațiune egipteană, fostul edil spune că ce i s-a întâmplat aduce cu un scenariu de Netflix, dar cu voia lui Dumnezeu!
CARANSEBEȘ – Un aparat de depistare a infecției cu Covid, cumpărat anul trecut la spitalul din Caransebeș cu bani de la Consiliul Județean, a făcut cale-ntoarsă la Reșița!
MONIOM – Realizată în 2019 la Centrul Moniom, graţie unui proiect finanţat de Clubul Rotary, sala de haloterapie va avea o nouă funcţionalitate, oferind comunităţii încă o formă de sprijin!
CARANSEBEȘ – Aleșii locali au aprobat propunerea primarului Felix Borcean ca actualul director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș și coordonator al campaniei de vaccinare anti-Covid, Singh Bhupinder, să primească acest titlu onorific!
REŞIȚA – Spune Nelu Popa vorbind despre viitorul tinerilor pregătiţi în acest sistem, care anul trecut n-au putut face practică la unele firmele care au fost închise, iar la cele unde s-ar fi putut, piedica a fost legislativă. În schimb, aceste firme s-au văzut obligate să plătească bursele practicienilor…
