CARAȘ-SEVERIN – 1139 de laptopuri au fost distribuite de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar/Romania Secondary Education Project (ROSE), ca sprijin în contextul pandemiei SARS-COV2!
CARAŞ-SEVERIN – În judeţul nostru au sosit, azi, primele vaccinuri de la Moderna, este vorba de 380 de doze, acestea fiind repartizate Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş – 240 doze şi Spitalului Orăşenesc Oraviţa – 140!
REŞIŢA – Proiectul de artă stradală la care artistul plastic Marian Truţulescu lucrează de câteva săptămâni în parcul din zona „Inelarului“, în Micro III, se apropie de final. Picturile murale acoperă o suprafaţă de peste 400 mp, artistul nefiind încă hotărât cum să intituleze lucrarea, oscilând încă între „Aspiraţie“ şi „Ascensiune“!
DOMAŞNEA – Un incendiu produs în prima parte a zilei la locomotiva unui tren marfar (60516/1), în comuna Domaşnea, la intrare, sub pasarelă, a fost raportat la 112!
REŞIŢA – După ce a remarcat faptul că unii dintre poliţiştii locali sunt supraponderali, Nelu Popa a avut grijă să îi pună la mișcare. Ulterior, când Popa n-a mai venit la antrenamente, cam mulţi au apărut cu scutiri medicale!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Romeo Dunca îşi susţine demersurile de reorganizare a administraţiei judeţene spunând că dacă angajaţii vor câştiga în instanţă, prejudiciul va fi achitat din salariile ce nu le vor mai încasa după concedieri!
CARANSEBEŞ – Așa îl caracterizează primarul Felix Borcean pe mai noul lider al celor de la PSD Caransebeș, partenerii săi în consiliul local!
REŞIŢA – La Reşiţa, ridicarea rablelor de pe domeniul public a devenit o activitate aproape la ordinea cotidianului. Mai mult decât atât, municipalitatea a ridicat şi a casat şi câteva zeci de maşini din ograda Poliţiei judeţului!
REŞIŢA – Un incendiu la unul dintre transformatoarele electrice ale unei firme de pe strada Timişoarei din municipiul Reşiţa a pus pe jar inclusiv operatorul de electricitate, în această după-amiază, iar sirenele pompierilor militari s-au făcut auzite în tot oraşul. Aproximativ 60 de persoane, angajaţi ai societăţii, au fost evacuate!
CARAŞ-SEVERIN – Cele două entităţi se acuză reciproc de publicarea de informaţii false în privinţa unei decizii date de instanţa supremă cu privire la amenajamentul silvic de la Băile Herculane!
