Caransebesenii au dat-o-n bara, de două ori… - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – CS Mioveni 0-1 (0-0), în etapa a VIII-a, intermediară, din Liga a II-a de fotbal.

Formaţia argeşeană a avut o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 22, atunci când brazilianul Ayza a recuperat o minge la centrul terenului, l-a angajat în adâncime pe Popa, care a pătruns în careu pe partea dreaptă, şutul său puternic, de la 12 metri, fiind apărat de tânărul Rusu.

Gazdele au început mai bine partea a doua, în minutul 51 beneficiind de o lovitură liberă dictată de Horaţiu Feşnic după faultul lui Răuţă asupra lui Precup, la 23 de metri, central. A executat acelaşi Precup, excelent, plasat, în vinclul drept, însă Popescu a reuşit să respingă din nou spectaculos. Două minute mai târziu, tot Răuţă l-a faultat pe Poiană la 28 de metri, lovitura liberă fiind executată de Artean, care a prins un şut de excepţie, Popescu a respins în transversală, de unde mingea a revenit în teren, însă „capul” lui Gafiţa, de la 3 metri, a trecut peste poartă.

Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 60, când Claudiu Bălan a deviat pe dreapta la Popa, acesta i-a recentrat pe jos, în careu, de unde primul a reluat cu latul, de la 10 metri, în dreapta lui Rusu.

Replica gazdelor a venit imediat, în minutul 62 Ologu executând excelent o lovitură liberă de la 22 de metri, însă Popescu a reuşit să devieze în corner balonul care se îndrepta spre vinclu. În căutarea golului egalizator, până în final caransebeşenii au mai avut două ocazii, una în minutul 87, când Negoescu a trimis o ghiulea de la 25 de metri, la semiînălţime, respinsă în lateral de Popescu, şi în minutul 88, când Lupu, aflat pe aripa dreaptă, a trimis un şut puternic de la 20 de metri, însă balonul a lovit bara transversală a porţii argeşene.

FC Caransebeş: Rusu, Dicu, Gafiţa (min. 77, Gheju), Poiană, Goşa, Artean, Ologu (73, Negoescu), Precup, Buşu, Săulescu, Suru (67, Lupu); rezerve: Bujor, Barbu, Ganea, Centea. Antrenor, Sorin Bălu.