Caraş-Severin, Romania

TOPLEȚ – Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din comuna Topleț, plecase de acasă în 15 martie, pe la 9.00 dimineața, dar nu s-a mai întors. Soția l-a dat dispărut în 18 martie, la Poliția Stațiunii Băile Herculane, dată la care au și început căutările!

Potrivit femeii, soțul plecase de acasă fără să spună unde și se deplasa cu greutate, având probleme medicale la nivelul picioarelor.

„În urma sesizării, polițiștii au demarat verificările și căutările, în zona gărilor, autogărilor, unităților spitalicești, precum și în alte locuri.“, a informat Poliția județului. Omul a fost găsit fără suflare, marţi dimineață, în jurul orei 10.00, în albia râului Cerna. „În urma examinării sumare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență care să creeze suspiciuni cu privire la decesul acestuia. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. Cercetările continuă în acest caz!“, precizează sursa citată.

JCS-A.M.