Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La prima vedere, contractul–cadru cu CJAS este mai bun decât în 2014. Adevărul va fi aflat la finele anului.

Aşa cum v-am prezentat în ediţiile trecute, la început de mai s-a finalizat contractarea serviciilor medicale la nivelul întregului județ. Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a primit, pe anumite segmente, o suplimentare faţă de sumele alocate în anul 2014.

„Valoarea totală a contractului a crescut cu aproximativ 250.000 de lei pe lună faţă de anul trecut. În acest moment, avem asigurate la plată 1.957 de cazuri pe lună, în condiţiile în care anul trecut am avut 1.974. Totuşi, se preconizează că vom ajunge la 2.085 de cazuri pe care le vom rezolva lunar. Creşterea valorii totale a contractului vine ca urmare a unei noi formule de calcul a venitului spitalului. Aceasta pleacă de la 1.500 de lei – tariful pe caz ponderat -, în creştere faţă de valoarea de 1.444 de lei anul trecut, şi a fost introdusă în calcul durata medie de spitalizare“, a precizat dr. Dumitru Secăşan, managerul SJU Reşiţa.

În acelaşi contract–cadru pentru anul 2015, au crescut sumele alocate pe segmentul spitalizării de zi, de la 100.000 la 130.000 de lei. Valoarea totală a contractului a crescut şi ca urmare a înfiinţării Centrului de recuperare neurologică, unde pacientul este „decontat“ de către Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate cu 156 de lei.

„Per total, pare a fi mai bine decât anul trecut. Încercăm ca, în condiţiile date, să avem o ofertă către pacienţi care să crească adresabilitatea pentru cazurile mai bine plătite în contract. Acesta a fost şi raţionamentul pentru înfiinţarea Centrului de recuperare. Se pare că pe imagistică, unde nu avem încă cifrele finale, sumele alocate pe RMN şi computer tomograf vor fi mai mici decât în anul trecut“, a mai adăugat dr. Secăşan.

Adaugă comentariu