REŞIŢA – Agricultorii din sectorul ecologic sunt sprijiniţi financiar de Ministerul Agriculturii.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin informează că cererile pentru schema de minimis – „Ajutor specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică“ se pot depune până la data de 5 iulie, inclusiv.
Beneficiarii sunt persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008. Este important ca aceştia să se afle sub contract cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ajutorul de minimis se acordă beneficiarilor care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate în anul de cerere 2013, în baza HG nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au depus cerere de ajutor în anul 2013 pentru exploataţiile cuprinse între: 0,30 şi 5 ha inclusiv sau între 5,1 şi 20 ha inclusiv. Potrivit prezentei hotărâri, cuantumul sprijinului financiar este de 1.180 de lei pentru exploataţiile cuprinse între 0,30 şi 5 ha şi de 845 de lei pentru cele cuprinse între 5,1 şi 20 ha. Valoarea sprijinului financiar care se acordă unei întreprinderi nu poate depăşi 15.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare.
Acte necesare ce trebuie depuse la dosar
Pentru obţinerea ajutorului de minimis, beneficiarii completează şi depun cererea la centrele APIA Caraş-Severin. Aceasta trebuie să fie însoţită de următoarele documente: copie după buletinul/cartea de identitate al/a titularului, al/a administratorului sau al/a împuternicitului; copie după certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz; copie după documentele care fac dovada folosinţei terenului; copii de pe fişele de înregistrare în agricultura ecologică a beneficiarului, din anul 2013, respectiv 2014, aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; copie după contractul încheiat între beneficiar şi un organism de inspecţie şi certificare, organism acreditat pe teritoriul Uniunii Europene şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
De asemenea, la dosar mai trebuie depusă şi o notificare emisă beneficiarului de către organismul de inspecţie şi certificare, care să ateste următoarele: că nu a intervenit nici o cauză de încetare ori de desfiinţare a contractului încheiat între beneficiar şi organismul de inspecţie şi certificare; beneficiarul se află în continuare integrat în sistemul de control al organismului respectiv; copie după certificatul de producător emis potrivit prevederilor HG nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările şi completările ulterioare, sau copie după atestatul de producător emis în conformitate cu prevederile Legiinr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, după caz, pentru producătorii agricoli persoane fizice.