REŞIŢA – O avarie a survenit la conducta de distribuţie a apei potabile, pe Calea Timişoarei din Reşiţa, fapt ce a dus la oprirea alimentării zonei începând de marţi, 12 decembrie, de la ora 16.00, estimându-se că lucrurile vor fi remediate până în 13 decembrie, în jurul orei 2.00. Potrivit furnizorului de apă, s-a prevăzut executarea lucrărilor de către personalul exploatării reşiţene a AquaCaraş, iar în cazul în care apar probleme la reluarea serviciului, cei interesaţi pot contacta Dispeceratul Central al societăţii, la numărul de telefon 0255/215643.