Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană continuă acţiunile prin care persoanele beneficiare ale Legii privind venitul minim garantat sunt scoase la muncă, să presteze orele de muncă în folosul comunităţii, aşa cum o cere legea.

Munca în folosul comunităţii în cazul asistaţilor social este obligatorie pentru cei apţi de muncă, iar neîndeplinirea obligaţiilor duce la încetarea acordării ajutorului social. Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care beneficiarii refuză să muncească. În Reşiţa legea nu e pusă la îndoială, iar Primăria municipiului Reşiţa are grijă ca asistaţii social să presteze muncă în folosul comunităţii“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„Mi se pare normal ca ajutorul pe care îl oferim noi persoanelor aflate în programul de asistenţă socială să fie reciproc. Trebuie să-şi facă datoria faţă de comunitatea în care trăim cu toţii şi să respecte legea“, spune viceprimarul Reşiţei, Adrian Dacica. În acest context, la finele săptămânii trecute, un grup format din 41 de persoane asistate social a reuşit să adune nu mai puţin de 300 de saci cu gunoi. În ziua următoare, alţi 45 de beneficiari de ajutor social au curăţat malurile Bârzavei de pe tronsonul Bulevardului Muncii – Intim, precum şi în zona Centrul Civic şi pe Valea Terovei. Nu trebuie uitat faptul că anul trecut, câteva spaţii de producţie au avut de suferit de pe urma inundaţiilor produse pe Valea Ţerovei, din cauza vegetaţiei care a năpădit cursul de apă.

Pe lângă întâlnirile cu locatarii, campaniile de conştientizare în şcoli şi de curăţenie cu ajutorul voluntarilor, vor fi cumpărate coşuri de gunoi pentru zonele unde acestea lipsesc, va fi asigurată curăţarea malurilor râului Bârzava prin protocolul de colaborare cu cei de la Apele Române şi va fi organizat un concurs cu premii în valoare de până la 2.000 de lei pentru cele mai implicate asociaţii de locatari. În plus, dacă vor fi surprinşi, cei certaţi cu legea la capitolul curăţenia oraşului riscă amenzi.

Municipalitatea ne promite să continue acţiunile în cadrul campaniei „Reşiţa Curată – Curăţăm şi Menţinem“ până în data de 14 aprilie.