Caraş-Severin, Romania

Aşa cum aţi putut afla din paginile ziarului Timpul, se doreşte amenajarea unui nou sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş.

Imobilul ar urma să fie construit la capătul podului care duce spre Ştrandul Municipal, pe locul fostului Poligon Auto.

Fiind vorba despre o construcţie realizată pe malul râului Timiş, sunt necesare avizele Direcţiei Apelor Banat. După o serie de negocieri, purtate între proiectantul şi beneficiarul lucrării, Direcţia Apelor şi administraţia caransebeşeană, a fost găsită şi o soluţie: ridicarea construcţiei pe piloni, astfel încât punctul zero să fie podul ce trece peste Timiş.

Numai că, problemele abia au început: Direcţia Apelor solicită, în continuare, realizarea unor studii hidrotehnice şi hidraulice. Viceprimarul Ilia Vintilă ne-a declarat că a primit din partea proiectantului o ofertă cu privire la realizarea acestor proiecte.

Numai că, potrivit ofertei înaintate, studiul ar urma să fie realizat de o societate de profil din Olanda, care cere o sumă cu multe zerouri. Aşa că, proiectul se mai amână, până la găsirea unei alternative, care să coste mai puţin.

Până atunci, procurorii vor mai avea de traversat cel puţin o iarnă în vechiul sediu.

Iulius Pîrvu

[email protected]