Apă la robinet cu aducțiune la... noroi - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Felix Borcean cere soluții pentru finalizarea unei investiții ce trebuia desfășurată în exercițiul bugetar 2014-2020!

Stația de epurare e gata, însă cea de tratare a apei așteaptă de doi ani inaugurarea. Au fost trase și conducte noi, dar chiar și așa aducțiunea din lacul de la Zervești aduce la robinete apă tulbure, pentru că lacul e tot mai colmatat. La fel și conductele, vechi sau noi. Peste toate, drumurile unde au lucrat constructorii contractați de AquaCaraș lasă de dorit. Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a readus aceste probleme în atenția directorului AquaCaraș, Gheorghe Filipescu. „Orașul are apă prin cădere și n-ar trebui să fie scumpă, dar am înțeles că trebuie să ne aliniem la prețurile AquaCaraș. Dar e inacceptabil să ai apă scumpă, de calitate slabă, deși ai rețea nouă și stație de tratare care trebuia inaugurată acum doi ani”, a spus Borcean.

În privința lacului, Filipescu a dat asigurări că AquaCaraș va face lucrări pe cheltuială proprie în intervalele când la baraj se face mentenanță. Acesta a adăugat că „lucrăm de două săptămâni ca să trecem pe noile bazine de 2.500. Mai facem investiții la lucrări de racordare pe care trebuia să le facă constructorul. Dacă vom avea un nou constructor, uzina de apă va fi gata spre finalul anului. Am făcut deja un program de racordare a tuturor la conductele noi”.

Comisia Europeană nu agreează aducțiunea. Aceasta nu este eligibilă din cauza investițiilor făcute. Concret, stația de tratare a fost realizată prin POS Mediu, fiind proiectată pe unii parametri din actuala sursă de apă, adică lacul de la Zervești. Dacă sursa de apă ar fi fost schimbată pentru apă curgătoare, stația de tratare a apei nu corespundea parametrilor pentru care a fost proiectată. În acest caz, banii pentru realizarea acelei stații de tratare ar fi trebuit dați înapoi. Așadar, Caransebeșul se mândrește cu stația de tratare care-și așteaptă și-acum inaugurarea, dar spre care apa cu pământ e adusă printr-o aducțiune neeligibilă. „Am început cu sursa și, în paralel, trecem pe rețele noi și, în final, vom finaliza uzina de apă”, este soluția adusă de Filipescu, pe care Borcean îl asigură că Primăria Caransebeș își va da tot concursul pentru ca lucrurile să fie duse la bun sfârșit. Se arată însă preocupat de felul cum vor fi curățate conductele pline cu aluviuni, sperând că urbea nu va deveni orașul gheizerelor.

Referitor la străzile pe care constructorul contractat de AquaCaraș a lucrat, reabilitarea acestora a lăsat mult de dorit, lucru constatat de Borcean și cunoscut bine de Filipescu. De aceea înțelegerea a fost reziliată, în prezent fiind în derulare licitația de atribuire a lucrării către un nou constructor. Până atunci, operatorul de apă și canal a fost deja pe teren pentru a vedea ce nu s-a făcut deloc sau ce nu s-a făcut bine. S-a constatat și că o mică parte din lucrări au rămas nefinalizate, de acestea urmând a se ocupa AquaCaraș. Cum însă, viitorul contract al AquaCaraș prevede reabilitarea totală a străzilor în urma lucrărilor, Borcean își arată speranța ca aceasta să se și materializeze.

„Cred că orice problemă se poate rezolva, doar că s-a lucrat un pic la întâmplare, cu urmările lucrărilor efectuate de firmele contractate de AquaCaraș. Probabil se va rezolva problema când investiția va fi finalizată. Noi vom face tot ce ține de noi ca să ducem treaba la final”, a încheiat Borcean. Între timp, locuitorii municipiului continuă să bea apă cu pământ.

JCS-Ionel Ivașcu