CARANSEBEȘ – O întrebare pe care primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a adresat-o mai multor cadre didactice de la „C.D. Loga” (fostul liceu pedagogic), care au venit în plenul consiliului local cu mai multe solicitări pentru colegiul national!
Mai exact, profesorii de la „Loga”, în frunte cu directoarea Gabriela Pfeifer și prin vocea consilierei locale Sanda Bistrean (USR Plus), vor un miniteren de sport în aer liber, asfaltarea curții exterioare, readucerea unor panouri de baschet pe care angajații primăriei le-au folosit la un alt teren de sport sau remontarea vechilor uși din lemn la intrarea principal și la cabinetul medical. Toate, în ideea că „C.D. Loga” a fost desemnat bază de practică pedagogică pentru studenții și cadrele didactice din România și trebuie să ofere condiții pentru realizarea acestor practici. „Noi, profesorii de la <<C.D. Loga>>, solicităm realizarea unui teren de sport în aer liber, pentru că acum 1200 de elevi nu pot face sport în aer liber. Apoi, două panouri de baschet au fost luate fără acordul conducerii școlii, putea măcar să fie anunțată conducerea. Solicităm și montarea vechilor porți, de la intrare și de la cabinetul medical, care au fost demontate în vederea recondiționării, care acum nu mai știm unde sunt”, a spus profesoara și consiliera Sanda Bistrean.
Primarul Borcean și city managerul Florin Bogdea au explicat că se va rezolva cu asfaltarea curții interioare, însă un miniteren de sport nu poate fi realizat din cauza lipsei spațiului și în condițiile în care la câțiva metri se află cea mai mare și modernă sală de sport din municipiu. „Eu nu am înțeles, teren de minifotbal sau ce doriți acolo? Nu aveți loc. Care curte, cea din fața sălii de sport? Eu nu am văzut loc acolo, înseamnă că nu mai vreți să treceți pe acolo. Curtea va fi asfaltată, dar teren de sport nu aveți cum să faceți acolo”, a precizat edilul Caransebeșului.
Profesorii au replicat că există spațiu, iar proiectul campusului preuniversitar a fost unul prost gândit și că nu au fost consultați niciodată în legătură cu acest campus. Mai mult, potrivit directoarei Gabriela Pfeifer, municipalitatea a făcut investiții la toate școlile din Caransebeș, dar nu și la „C.D. Loga”, afirmație care a stârnit nemulțumirea primarului Borcean: „Doamna directoare, cei mai mulți bani din ultimii ani s-au alocat către Pedagogic. Reabilitarea fațadei a costat 2,5 milioane de lei, curtea interioară, la fel tot pe banii primăriei. Poate lumea nu știe că noi plătim în continuare un credit, singurul pe care-l are primăria, tot pentru Liceul Pedagogic. E din vina noastră, că am făcut școala asta să arate cel mai bine din Caransebeș. Cum ați venit acum cu 200 de semnături, puteați și când s-a scris proiectul să ziceți <<noi nu vrem proiectul ăsta>>. De ce nu v-ați opus când s-a făcut proiectul campusului? Nu v-am ajutat? Și acum îmi spuneți de coșurile de baschet? Păi decât să stea nefolosite le folosim în altă parte. Investiții mai mari decât la dumneavoastră nu s-au făcut în nicio școală. E Codruța aici (Codruța Cristescu – consilier local, director la <<Traian Doda>> – n.r.), la Generală 8 așteaptă de 5 ani, păi credeți că o să dau bani tot la Pedagogic? La Mecanic pică acoperișul pe ei, la Lemn la fel. Aveți cea mai frumoasă sală, cea mai frumoasă școală, cele mai bune dotări. În Caransebeș sunt și alte școli și grădinițe, nu doar Pedagogicul. Și în mandatul meu am dat mai mare atenție Pedagogicului decât tuturor celorlalte. Și tot voi veniți la primărie să arătați cu degetul? Proiectul campusului e gata de 4 ani, dar până acum nu ați venit cu astfel de solicitări, că doriți și teren de sport în aer liber, nu mi-ați spus niciodată”.
Despre vechile uși, demontate de constructorul care a lucrat la campus, city managerul Florin Bogdea a precizat: „ Domnul Sile Megan, șeful de la SPIR, mi-a spus că firma care a construit campusul a tăiat ușile. Noi ne-am gândit la soluția unor alte uși din lemn, sculptate, pe modelul celor care au fost inițial. Și am solicitat să ni se pună niște fotografii cu vechile uși la dispoziție”.
Concluzia a tras-o Valentin Dascălu, ceilalți consilieri locali fiind de acord cu propunerea acestuia. „Prima treabă care trebuie făcută e să găsim bani să asfaltăm, asta e urgența. Teren de sport mai vedem, în funcție de fonduri, că sunt și alte școli în oraș. dar curtea trebuie asfaltată, e o mizerie de nedescris, mergem în cizme la liceu în centrul orașului”, a pus punct subiectului venerabilul consilier local social-democrat.
JCS-R.M.