Deşi a repetat performanţa din 2008, Ovidiu Berceanu, medaliat cu bronz la Campionatele Naţionale de box pentru seniori, la categoria 48 de kg, a prins „la mustaţă“ locul al X-lea al clasamentului celor mai buni sportivi ai anului 2009. Ovidiu a urcat pe podiumul de premiere al „naţionalelor“ de la Constanţa, din luna februarie.
Născut la Reşiţa, la data de 27 noiembrie 1988, a început să practice boxul la vârsta de 12 ani, fiind descoperit şi iniţiat în tainele pugilismului de antrenorul emerit Vasile Bala. Tehnician cu care a lucrat, la C.S.M. Reşiţa, până în 2008. După care a fost preluat de antrenorul Adrian Mărcuţ. O schimbare ce l-a menţinut pe linia de plutire. În sensul că şi-a mai trecut în palmares un „bronz“ naţional şi a rămas în top.
Pentru 2010, pretenţiile sunt mult mai mari, aşa după cum am reţinut din discuţiile purtate cu antrenorul Adrian Mărcuţ: „Dacă nu ajungem în vârf, să cucerim titlul naţional, ne dorim finala categoriei“.
Marius Moraru
[email protected]