Nici anul trecut investitorii străini nu s-au prea înghesuit în judeţ, Caransebeşul reuşind să fie excepţia care întăreşte regula. În luna decembrie 2009, investiţiile străine în Caraş-Severin au adus 620 de lei capital privat străin, doar patru agenţi economici, din Germania, Serbia, Italia şi SUA, alegând judeţul nostru.
În aceeaşi lună, doar 60 de firme au fost înmatriculate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, asta în timp ce funcţionarii de la Oficiu au avut de rezolvat 764 de cereri de menţiuni şi 24 de radieri, voluntare ori judiciare.
Majoritatea investiţiilor, fie ele româneşti ori străine, au fost orientate către agricultură, producţia de energie, construcţii sau activităţi hoteliere. Din cele 60 de firme înfiinţate în decembrie 2009, 34 au fost societăţi comerciale cu răspundere limitată, o societate pe acţiuni şi 25 de persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale.
„Agenţii economici care nu au depus situaţiile financiare pe anul 2007 au fost chemaţi în instanţă, împotriva lor fiind promovate acţiuni de dizolvare potrivit Legii nr. 31/1990“, a subliniat Georgeta Szleacsan, directorul ORC. Dacă mai punem la socoteală că rata şomajului a sărit de zece procente, obţinem cu uşurinţă un tablou funest al situaţiei economice care domină judeţul la ora actuală.
Cristian Franţ
[email protected]