REȘIȚA – În etapa a XI-a a Ligii 2, CSM Reșița se va deplasa joi, 22 octombrie, la Oradea, pentru partida cu FC Bihor. Meciul este programat de la ora 16 și va fi televizat!
Echipa pregătită de Dorinel Munteanu vine după o etapă în care a suferit o înfrângere, la capătul unei evoluții modeste, iar tehnicianul își dorește ca rosso-nerii să aibă o prestație mult mai bună la Oradea și să obțină unul sau toate cele trei puncte. CSM Reșița ocupă în prezent locul 5 în clasamentul Ligii 2, cu 21 de puncte, fiind la doar patru lungimi de liderul CSM Slatina, care a acumulat 25 de puncte. Pe poziția secundă se află Poli Timișoara, cu 24 de puncte, în timp ce Chindia ocupă locul 3, cu 21 de puncte. Tot 21 de puncte are și SC Popești-Leordeni, formație clasată pe poziția a patra, imediat înaintea rosso-nerilor. La rândul său, FC Bihor Oradea caută puncte pentru a urca în clasament. Formația bihoreană are 15 puncte și traversează o perioadă bună, reușind să obțină două victorii în ultimele două etape.
CSM Reșița se confruntă și cu probleme de lot înaintea deplasării la Oradea. Lawal, Salhi, Rimovecz, Dudea, Vișan și Droană nu vor face parte din echipa reșițeană pentru această partidă.
„După jocul cu Suceava am spus ceea ce aveam de spus. Cu siguranță, toate meciurile sunt grele. Adversarul nostru din etapa viitoare are două victorii în două jocuri și ne va fi foarte greu. Avem și probleme de lot, dar mergem cu speranța că putem obține un rezultat pozitiv. Așa cum am spus încă de la început, fiecărui jucător îi va veni rândul să joace. La acest meci nu vor putea evolua Lawal, Salhi și Rimovecz. De asemenea, avem câțiva jucători accidentați de mai mult timp, precum Dudea, Vișan și Droană. Încerc să alcătuiesc cel mai bun prim 11 și să obținem un rezultat pozitiv. Sperăm să luăm cel puțin un punct, dar ne dorim, bineînțeles, toate cele trei puncte. Vrem să ne păstrăm poziția în clasament. Oscilăm în rezultate, dar nu disper. Am încredere în jucători și în tot ceea ce fac la echipă. Băieții trebuie să conștientizeze că în etapa trecută am jucat foarte slab, iar acum trebuie să avem o evoluție mult mai bună la Oradea. Întâlnim o echipă bună, cu un buget mare.”, a declarat antrenorul Dorinel Munteanu.
JCS-Ștefan Moraru
