Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț se pregătește pentru cel mai important sezon din istoria clubului.  Formația cărășeană va evolua în premieră în Liga 3, iar conducerea clubului lucrează intens la formarea unui lot competitiv pentru noua provocare!

Team-managerul Cristian Șodâncă a oferit detalii despre perioada de pregătire, jucătorii aflați în probe, primele transferuri și programul meciurilor amicale. Oficialul a subliniat că echipa a pornit la drum cu multe noutăți, iar deciziile finale privind lotul vor fi luate împreună cu antrenorul Todea. În ciuda antrenamentelor solicitante și a temperaturilor ridicate, Șodâncă spune că jucătorii răspund bine la efort și se pregătesc pentru rigorile debutului istoric în eșalonul al treilea.

„Lotul s-a reunit în 21 iulie, cu câteva noutăți, jucători aflați în probe pe care i-am văzut în amicalul cu CSM Reșița și în meciul cu echipa Under 19 a CSM-ului. Pe unii am hotărât să îi păstrăm în lot, de alții mai avem nevoie de timp să ne convingem. După aceea putem anunța toate sosirile, rămâne ca antrenorul Todea să hotărască asupra jucătorilor. Până acum am disputat două jocuri, ambele cu CSM Reșița, dar unul cu echipa de juniori republicani A. Cu echipa mare am pierdut, la doar trei zile de la reunire, iar după două săptămâni am jucat cu juniorii, pe care i-am învins prin golurile marcate de Banac, Gomboș, Avramovici și Paul Ingin. Au semnat până acum Bogdan Szijj, un jucător reșițean de valoare pe care am reușit să îl aducem acasă, și juniorul Casian Murgu, de la ACS Știința Poli Timișoara, urmând ca în zilele următoare să mai completăm lotul cu câțiva jucători. Urmează săptămâna aceasta o perioadă cu pregătire zilnică, în câteva zile chiar cu două antrenamente pe zi, iar sâmbătă, 8 august, vom juca un amical la Timișoara cu ACS Știința Poli 2 Timișoara, echipa de Liga 3 a celor de la Poli. Este o perioadă grea de pregătire acum, dar băieții rezistă căldurii și se antrenează destul de bine pentru a face față cerințelor Ligii 3. Mai avem stabilite două jocuri de pregătire, cu CSM Lugoj în 15 august și cu Progresul Pecica în 22 august, însă mai căutăm un adversar pentru 12 sau 19 august.”, ne-a declarat Cristian Șodâncă, team-managerul de la FC Nera Bogodinț.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu