REȘIȚA – … cum spunea cândva Dostoievski. Viaţa pătrunde cu adevărat în noi şi ne face să o iubim atunci când ne arată că dincolo de greutăţi este frumoasă!
Frumuseţea cucereşte simţurile pentru a sparge zidurile ce duc direct la suflet. Tendinţa sufletului de a iubi frumuseţea este capcana pe care viaţa o foloseşte cel mai adesea pentru a ne câştiga de partea ei, pentru a ne ajuta să trecem peste urâţeniile ce au fost sau ce vor veni. Aţi văzut cât de plăcut este să vezi, să stai de vorbă, să munceşti, să petreci timpul lângă un om cu suflet frumos? Şi aţi văzut cât de apăsător este sufletul chircit al cuiva? Aţi văzut cât ne dorim să vedem într-o excursie tot ce e frumos dintr-un loc şi cât de mult ne ferim de lucrurile urâte? Aţi simţit câtă armonie aduc pe chipul unui om cuvintele frumoase pe care i le spunem şi câtă încruntare provoacă vorbele grele?
Nimic nu este mai inexact decât ceasurile și calendarele: zece ore trec într-o clipită, iar uneori e de ajuns un minut ca zece ani să apună. Când timpul nu se scurge, nici nu trece: motiv pentru care piramidele faraonilor, simboluri ale veșniciei, se află în deșert. Știu că sunt zile în care ne lovim de tot, de orice şi de oricine. Ne lovim de propriile lacrimi, de durerea din suflet, de neputinţa de a schimba o situaţie, de ceva, de cineva. Este greu să simţi cu adevărat gustul lacrimilor, să te cuprindă dezamăgirea, să spui gata, stop, unei situaţii şi totuşi să nu poţi în acel moment să te opreşti. Şi asta pentru că partea frumoasă din noi ne spune că viaţa ne oferă lacrimile de azi, zâmbetele de mâine, cu un scop. Este important să găseşti propria rază de lumină în orice eveniment, să cauţi o cale chiar când orice drum ţi se pare închis.
Putem privi viaţa ca pe ceva ce ne aduce şi teamă sau o putem vedea ca pe o pânză de pe şevaletul unui pictor. Cineva ne-a oferit dreptul de a creiona puţin, în fiecare zi, ceva pe acea pânză. Schiţăm, ştergem, şlefuim până apare mulţumirea şi ne considerăm pictorii propriei vieţi. Azi aruncăm culori în propria viaţă, mâine ştergem, uneori lăsăm pe alţii să ne influenţeze puţin desenul. Uneori le iese, alteori aruncă prea mult cenuşiu pe sufletul nostru, iar noi ştim că nu suntem aşa… suntem vii, vrem să fie totul bine, să credem în frumos. Porneşti în căutare de noi culori, în propria viaţă, până găseşti un sens. De fapt, cauţi frumosul din tot. Cine a zis că a picta este uşor? Învăţăm să pictăm, pierdem culori sau inventăm alte nuanţe, aşteptăm, acceptăm lacrimile şi durerea şi le punem într-un colţ al desenului, le aşezăm alături de zâmbete, iubire şi momente frumoase.
Să ne colorăm norii, să nu ne umbrim soarele, să trecem peste furtunile din viaţă şi să ne căutăm zâmbetele. Omul frumos este cel ale cărui adâncimi sufleteşti sunt liniştite, iar fără oameni frumoşi lumea nu poate fi frumoasă! Frumuseţea este puternică, de aceea va salva lumea!
JCS-Nina Curița
FOTO: Pinterest
