CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, avertizează că unitatea nu va mai primi banii pentru influențele salariale de la Casa de Sănătate. Va trebui să reducă cheltuielile sau să atragă mai mulți pacienți…
Acestea ar fi singurele soluții, în contextul în care unitatea are deja datorii care au sărit de 31,49 milioane de lei la început de octombrie. Iar premierul vorbește despre spitale care cheltuie peste 90% din bani pentru salarii și aproape nimic pentru pacienți. Bine, ce-i drept, salariile s-au plătit…
Doar că, așa cum aprecia Silviu Hurduzeu, intrarea în iarnă face puțin probabilă reducerea cheltuielilor. În plus, la cum decurg lucrurile în prezent, oficialul estimează că la fel de improbabilă ar fi și atragerea mai multor pacienți.
La nivel de județ s-a căzut de acord ca reprezentanții CJ să cheme la masa dialogului toate părțile implicate, de la conducere – Consiliu de Administrație, Comitet Director, manager – până la șefi de secții și asistentele șefe. Pentru o discuție serioasă, la concret, despre tot ce se întâmplă în spital, dar neapărat cu participarea mass media. Propunerea a venit din partea medicului Paul Purea, care l-a avertizat pe președintele Silviu Hurduzeu: „N-o să puteți singur să faceți nimic, vă spun de acum! Puteți să ajungeți acolo și să faceți, că luați măsuri, că n-aveți ce măsuri să luați! (…) Nu cred că este cel mai rău și degradant spital din sistemul de sănătate românesc, spune medicul. Ne situăm într-adevăr pe niște locuri rușinoase, și categoric că suntem! Dar trebuie să vedem ce putem face. Trebuie să arătăm toate adevărurile de acolo, pentru că așa cum decurg lucrurile la ora actuală nu se poate merge mai departe! Coeficientul de ocupare a paturilor este sub 40%.“ Oficialul a ținut să sublinieze faptul că spitalul nostru nu e chiar ultimul, dând ca exemplu decese petrecute în unitățile din Timiș, în urma unui calcul biliar sau a unei apendicite.
Șeful CJ s-a declarat conștient de faptul că „gradul de ocupare a paturilor din Spitalul Județean este foarte mic, și sunt secții unde este extrem de mic! Dacă mai vin medici și să spună că e personal insuficient, raportându-se la numărul de paturi, sigur că în acel moment nu pot să nu am reacție! Adică nu poți să justifici că s-a întâmplat ceva pentru că nu sunt cadre medicale suficiente în spital. Da, sunt locuri vacante, mai sunt posturi vacante și de medici, și de asistenți. Dar totuși haideți să discutăm, nu de numărul de paturi, și să discutăm de gradul de ocupare a paturilor. Că așa, dacă facem angajări pe numărul de paturi, nici n-o să mai avem loc în spital unde să mai stea doctorii și tot personalul aferent.“
Nici bugetul județului nu e sac fără fund!
Hurduzeu a completat: „Mai este o problemă care va afecta bugetul spitalelor, nu doar la Spitalul Județean, de anul viitor. Se modifică legea, influențele salariale nu se vor mai plăti de către Casa de Sănătate. Asta înseamnă că, teoretic, vor primi mai puțini bani. Soluția e fie să scadă cheltuielile, fie să crească veniturile, adică să fie mai mulți pacienți. Cu ce s-a întâmplat în ultima perioadă în spitalul nostru, dați-mi voie să fiu sceptic că vom avea mai mulți pacienți în spital la anul.“
Președintele CJ a declarat că se va discuta, pe fiecare secție în parte, tot ce ține de personal, de achiziții și dotări, lucruri pe care forul județean nu le-a neglijat: „Vedeți că eforturi din partea Consiliului Județean sunt, în fiecare ședință aprobăm ceva pentru spital. Având arierate, asigurăm inclusiv cashflow-ul la derularea proiectelor cu cofinanțare. Le-am dat banii să facă spațiu RMN, îi luăm, îl facem tot noi Consiliul Județean, pe banii Consiliului Județean. Dar nici bugetul Consiliului Județean nu este sac fără fund. Iar în trei ani de zile să ajungi la 30 și ceva de milioane de lei plăți restante, credeți-mă că aici ar trebui măcar semne de întrebare. Pentru că nu o să spun că s-au furat acei bani, departe de mine acest lucru. Dar măcar semne de întrebare ar trebui să-și pună mulți din spitalul din Reșița. Pentru că am impresia că se trăiește cu sentimentul că nu se întâmplă nimic dacă se fac datorii. Fie la un moment dat va mai fi cineva și va face un amendament și vor veni banii, fie se va găsi o modalitate de a se șterge datoriile. S-ar putea să nu se mai ivească astfel de ocazii. Plățile restante, arieratele cresc de la lună la lună, n-am văzut nimic de la spital, o chestiune de strategie, prin care să ni se arate că în următoarea perioadă acest lucru se poate opri, că nu se vor mai face datorii în continuare. Dimpotrivă, se fac datorii! Și acum vine și perioada de iarnă, vor crește și mai mult acele datorii.“, a încheiat Hurduzeu.
JCS-A.M.

1 Comentariu
Daca vine înapoi la spital tandemul Purea-Alinuța, se rezolvă!