Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În 2025, dintr-un buget total de 143 de milioane de euro, peste 100 de milioane reprezintă fonduri europene!

Reunit în ședință ordinară, Consiliul Local a aprobat, azi, Bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului pe anul 2025, unul care permite atât continuarea proiectelor aflate în derulare, cât și demararea altora noi. „Este un buget generos, de 143 de milioane de euro, din care 3 milioane ne-au rămas de anul trecut, rezervă pentru fonduri europene. Peste 100 de milioane de euro sunt chiar fonduri europene, iar diferența provine din surse pe care le colectăm noi. Aș vrea să precizez, pentru că au existat tot felul de insinuări și discuții, că fondul de salarii reprezintă doar 5% din acest total, iar restul sunt bani care se duc în zona investițională!“, a precizat primarul Ioan Popa.

Acesta a explicat că nu a mai așteptat aprobarea bugetului Consiliului Județean, având în vedere calendarul strict al derulării unor proiecte, condiționat printre altele de aprobarea bugetului propriu. „Legiuitorul spune că la maxim 45 de zile de la adoptarea Bugetului de stat avem obligația de a ne face și noi bugetele. E o anumită întârziere la județ, nu cunosc detaliile. Pentru a ne putea porni noi investițiile, am preferat să facem bugetul fără sumele pe care le-am putea aștepta de la Județ, iar în momentul în care dânșii ni le vor aloca, noi le vom insera în bugetul nostru.“, a adăugat primarul.

Detaliat, în monedă națională, bugetul de venituri este în sumă de 700.106.780 lei și bugetul de cheltuieli în sumă de 716.152.470 lei, diferența reprezentând excedentul bugetar local înregistrat la da de 31 decembrie 2024 în sumă de 16.045.690 lei.

JCS-Walter Fleck

2 Comentarii

  1. Deci în loc sa asfaltați străzile laterale ale Resitei ați ținut 3 milioane de euro la strujac…
    Bravo administrație locala, halal să-ți fie!

  2. Râd de Proști Reply

    🤣🤣🤣🤣🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕🖕

Adaugă comentariu