REȘIȚA – Luptătorii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița au participat la Campionatul Național de U13 și U17 de la Târgu Mureș și au cucerit patru medalii!
„Sportivii reșițeni de la secția de lupte au obținut rezultate foarte bune, la o competiție la care au participat peste 500 de sportivi. La lupte feminine, Andrada Dință a devenit campioană națională la categoria 36 de kg, la U13, ea fiind deja o certitudine pentru luptele cărășene. Andrada este legitimată la CSM Reșița. La U17 masculin, Sebastian Brăilescu a ocupat locul I la categoria 99 de kg, Cristian Cască a ieșit pe locul II la categoria 60 de kg, iar Luca Stoian a luat medalia de bronz la categoria 80 de kg. Au mai luptat pentru medalii, și s-au clasat pe locul V, Hoța Sasha la categoria 75 de kg, Safer Ianis la categoria 40 de kg, Giurgică Iosif la categoria 65 de kg, Denisa Pintiliciuc la categoria 40 de kg și Stana Lozici la categoria 36 de kg. Pe cluburi și asociații, CSȘ Reșița s-a clasat pe locul I. Felicitări sportivilor peste rezultatele obținute!”, a spus antrenorul Florin Dință.
Staff-ul tehnic este format din Adrian Dacica, Andrei Franț și Florin Dință.
JCS-Ștefan Moraru