Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Încă mai există momente și oameni care mă fac să îmi reamintesc că orice funcţie ai avea, oricâţi bani deţii, nu ai cum să cumperi bunul simţ, zâmbetul curat al persoanei dragi, tinereţea, sănătatea, vremea frumoasă, prietenii adevăraţi, dragostea reală, bunătatea, demnitatea, liniştea din suflet, inteligenţa, bucuria, recunoştinţa, curajul, o clipă de viaţă în plus, încrederea, iertarea, nemurirea, o rază de soare…

Adică acele lucruri pentru care un om, în anumite momente ale vieţii, şi-ar da toţi banii, dar degeaba!

Cineva drag, care pe toate căile a încercat să ajute o tânără de 23 de ani să trăiască în urma unui accident, îmi povestea azi că Iulia a cedat și a plecat spre Ceruri. Nu o cunosc, dar mă întristează ori de câte ori unui suflet, indiferent de vârstă, i se oprește zborul aici pe Pământ. Pentru că deși realizăm că suntem doar suflete, toți am vrea să zăbovim cât mai mult pe aici. În ciuda greutăților ei, viața e frumoasă. Numai că noi trăim vremuri în care uităm să mai vedem frumosul din jur. Și, de multe ori, târziu, prea târziu ne învățăm lecțiile.

Viaţa pătrunde cu adevărat în noi şi ne face să o iubim atunci când ne arată că dincolo de greutăţi este frumoasă. Frumuseţea cucereşte simţurile pentru a sparge zidurile ce duc direct la suflet. Tendinţa sufletului de a iubi frumuseţea este capcana pe care viaţa o foloseşte cel mai adesea pentru a ne câştiga de partea ei, pentru a ne ajuta să trecem peste urâţeniile ce au fost sau ce vor veni. Aţi văzut cât de plăcut este să vezi, să stai de vorbă, să munceşti, să petreci timpul lângă un om cu suflet frumos? Şi aţi văzut cât de apăsător este sufletul chircit al cuiva? Aţi văzut cât ne dorim să vedem într-o excursie tot ce e frumos dintr-un loc şi cât de mult ne ferim de lucrurile urâte? Aţi simţit câtă armonie aduc pe chipul unui om cuvintele frumoase pe care i le spunem şi câtă încruntare provoacă vorbele grele? Iar dacă nu ați simțit, nu e târziu…

Ştiu că sunt zile în care ne lovim de tot, de orice şi de oricine. Ne lovim de propriile lacrimi, de durerea din suflet, de neputinţa de a schimba o situaţie, de ceva, de cineva. Este greu să simţi cu adevărat gustul lacrimilor, să te cuprindă dezamăgirea, să spui gata, stop, unei situaţii şi totuşi să nu poţi în acel moment să te opreşti. Şi asta pentru că partea frumoasă din noi ne spune că viaţa ne oferă lacrimile de azi, zâmbetele de mâine, cu un scop. Este important să găseşti propria rază de lumină în orice eveniment, să cauţi o cale chiar când orice drum ţi se pare închis. Iar dacă nu ai găsit calea, nu e târziu…

Putem privi viaţa ca pe ceva ce ne aduce şi teamă sau o putem vedea ca pe o pânză de pe şevaletul unui pictor. Cineva ne-a oferit dreptul de a creiona puţin, în fiecare zi, ceva pe acea pânză. Schiţăm, ştergem, şlefuim până apare mulţumirea şi ne considerăm pictorii propriei vieţi. Azi aruncăm culori în propria viaţă, mâine ştergem, uneori lăsăm pe alţii să ne influenţeze puţin desenul. Uneori le iese, alteori aruncă prea mult cenuşiu pe sufletul nostru, iar noi ştim că nu suntem aşa… suntem vii, vrem să fie totul bine, să credem în frumos. Porneşti în căutare de noi culori, în propria viaţă, până găseşti un sens. De fapt, cauţi frumosul din tot. Cine a zis că a picta este uşor? Învăţăm să pictăm, pierdem culori sau inventăm alte nuanţe, aşteptăm, acceptăm lacrimile şi durerea şi le punem într-un colţ al desenului, le aşezăm alături de zâmbete, iubire şi momente frumoase. Altfel, toate ne vor fi târzii, prea târzii…

JCS-Nina Curița