CARAȘ-SEVERIN – „Nu s-a intervenit de zeci de ani. O facem noi!“, spune șeful județului referindu-se la lucrările la drumurile județene, pe care le așteaptă toți cărășenii!
Administrația județeană a finalizat lucrările de reparații la intrarea în localitatea Bolvașnița. Același lucru s-a întâmplat și la Poiana Mărului. Pe lista de lucrări urmează finalizarea ieșirii din Doclin spre Surducu Mare, apoi drumurile de la Voislova, Gârnic, Târnova, Sichevița, Padina Matei, Șopotu Nou, Ocna de Fier și multe altele, după cum informează forul județean.
„Pe mare parte din aceste drumuri nu s-a intervenit de zeci de ani. O facem noi, din economiile pe care am reușit să le realizăm în ultimii ani. În 2024 avem cel mai mare buget dedicat lucrărilor de reparații din istoria Consiliului Județean. O să ajungem peste tot! (…) Suntem la intrarea în localitatea Bolvașnița. Aici am promis, la începutul mandatului, că reparăm și drumul ăsta. Am început în 2022, am promis că-l reparăm tot, n-am avut în 2022 bani să facem și Bolvașnița, am făcut în Vârciorova. Și fiindcă la noi vorba e contract, și oamenilor de aici chiar le-am promis că în mandatul meu repar, am găsit din economiile pe funcționare și am mai pus niște bănuți, și am terminat tot drumul ăsta, de la drumul național, până în centrul satului Vârciorova. Încă una rezolvată! Acum mergem la Doclin, că le-am promis oamenilor ălora că terminăm și acolo, deși în mare, 80% din lucrare am făcut-o. Dar le-am promis că schimbăm un pic, umblăm la fundația drumului, că n-am putut să punem asfalt, a rămas vreun kilometru jumate nefăcut. Drumul, coborârea, dealul din Doclin către Surducu Mare nu l-am făcut. Acum mergem să-i vedem și pe flăcăii ăia. Astăzi (29 mai – n.r.) am terminat și la Poiana Mărului, mâine ne mutăm la Voislova. Și după aceea ne apucăm: Târnova, Gârnic, Sichevița, Padina Matei, Șopotu Nou… Nu mai știu, deja-s prea multe, mă încurc cu ele. Doamne câte sunt!“, a încheiat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
JCS-A.M.