CARANSEBEŞ – Anunțul a fost făcut chiar de primarul comunei, Marius Măran, pe grupurile de socializare ale comunei. Potrivit edilului, „așteptarea a luat sfârșit, de luni, 17 august, vor începe să circule autobuzele electrice pe ruta Caransebeș-Bolvașnița-Vârciorova și retur, astfel că locuitorii comunei vor beneficia de o nouă legătură de transport public cu municipiul Caransebeș”!
BOLVAȘNIȚA – Primarul comunei Bolvașnița, Marius Măran, a declarat că unul dintre cele mai importante proiecte ale administrației locale, finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny“, așteaptă să fie finalizat, după ce lucrările au fost înghețate anul trecut din cauza suspendării finanțărilor guvernamentale!
CARANSEBEȘ – Solicitarea comunei situate la 13 kilometri de Caransebeș, de a adera la transportul electric care pleacă deja din municipiul de pe Timiș și Sebeș spre Buchin și Turnu Ruieni, a ajuns în dezbaterea consilierilor locali!
VÂRCIOROVA – Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, un autoturism părăsind carosabilul și răsturnându-se în șanț, pe DJ 608C, între Bolvașnița și Vârciorova. Salvatorii cărășeni au intervenit pentru descarcerarea femeii de la volan – care era de fapt singurul ocupant al autovehiculului – aceasta fiind transportată la spital!
CARAȘ-SEVERIN – „Nu s-a intervenit de zeci de ani. O facem noi!“, spune șeful județului referindu-se la lucrările la drumurile județene, pe care le așteaptă toți cărășenii!
BUCHIN – O femeie de 40 de ani, de loc din Bolvașnița, care urcase „parfumată“ la volan, a fost surprinsă azi-noapte, la ora 23.30, conducând un autoturism pe DN 6, în afara localității Buchin, de către polițiștii Biroului de Drumuri Naționale și Europene. Șoferița avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare indicată de aparatul etilometru!
BOLVAȘNIȚA – Nu, n-a câștigat primarul la loterie, ci un proiect al comunei a reușit să obțină, miercuri, 15 noiembrie, semnătura ministrului Dezvoltării, alături de alte 48 de proiecte, însumând o finanțare de 437,53 de milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“!
BOLVAȘNIȚA – Proiectele comunei intră încet în sezonul de toamnă. Lucrările sunt în grafic la căminul cultural din Bolvașnița, însă străzile laterale mai au de așteptat.
Am reținut asta din discuția cu primarul Petru Mihăilescu, care ne-a vorbit despre proiectele aflate în execuție, dar și despre cele care încă sunt la stadiul de documente!
BOLVAȘNIȚA – Cultura și agricultura locului sunt obiectivele momentului la Primăria Bolvașnița!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că, în pofida bugetului redus, anul trecut s-au reușit asfaltări fără precedent, câteva dintre drumuri nevăzând asfaltul până acum. 2023 este însă mult mai promițător, banii deja disponibili și direcționați către drumurile județene depășind așteptările!
