Caraş-Severin, Romania

 REȘIȚA – Campionatul Național Școalar de gimnastică s-a desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Buzău, delegația reșițeană fiind alcătuită din patru sportivi!

„De la Reșița au fost trei sportivi, juniori II, de nivel IV echipă și un sportiv, junior I, nivel V individual. La această competiție, echipa reșițeană de nivel IV a ocupat poziția a treia. Paul Țîrlea a fost pe 5 la cal cu mânere, iar Alexandru Puiu, la nivelul V, a ocupat locul 5 la individual compus, locul 4 la cal cu mânere, locul 6 la sol, locul 4 la inele și locul 5 la bară fixă. Echipa de juniori II a fost compusă din Paul Țîrlea, Alexandru Zăpârțan și Albert Popescu. A fost o competiție destul de bună, dar ținând cont că timpul de pregătire a fost destul de scurt se puteau obține rezultate mult mai bune. Sperăm ca la următoarea competiție ce va fi la Constanța, echipa să obțină un loc cât mai bun. La Constanța se va desfășura Campionatul Național pe echipe, iar pentru cei mici, juniorii II și I, va fi tot Campionatul Național pe echipe, individual și finale pe aparate!”, a declarat antrenorul Alexandru Avram.

JCS-Ștefan Moraru