CARAŞ-SEVERIN – Operatorul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor de la Lupac a început demersurile pentru aprobarea documentaţiei de reautorizare a activităţii, ne-a informat prefectul judeţului, Ioan Dragomir!
Informaţia o avea de la directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Mihai Dănuţ Cepeha, care n-a dorit să detalieze subiectul, deoarece s-a pregătit pentru şedinţa Colegiului Prefectural doar cu un material despre monitorizarea calităţii aerului cu aparatura defectă. Prefectul i-a solicitat ca APM să pună condiţii mai clare şi mai stricte în respectarea legislaţiei de mediu, în condiţiile în care, printre altele, operatorul a fost sancţionat până acum de două ori pe această temă. În plus, recent, un grup de cetăţeni din Lupac venise în audienţă, aducându-i şi două sticluţe cu apă „de culoarea romului“.
Reamintim că luna iunie, a avut loc o poluare accidentală, în urma unor ploi torenţiale, afectate fiind mai multe fântâni ale cetăţenilor din Lupac. Potrivit lui Dragomir, nici acum situaţia nu s-a îmbunătăţit: „Cetăţenii respectivi nu au apă nici pentru a-şi preparea mâncarea sau pentru a-şi adăpa animalele. Vă rog, să nu spun că vă avertizez, să aveţi mare grijă în aprobarea documentaţiei!“
JCS-Walter Fleck