Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – 70 de maşini uzate vor putea fi casate la Anina, iar alte 100 la Oravița, stimulentul acordat fiind de 3.000 de lei, din care 600 de lei este sprijinul dat de cele două administraţii locale!

Administraţia locală din Anina se alătură celorlalte primării din judeţ în ceea ce priveşte participarea la programul derulat şi cofinanţat de Administrația Fondului de Mediu pentru casarea autovehiculelor uzate, „Rabla Local“. Recent, printr-o hotărâre a aleşilor locali, finanţarea a fost aprobată pentru 70 de autovehicule vechi în limita a 42.000 lei. Astfel, locuitorii din Anina care vor să scape de autoturismele vechi vor primi un stimulent de 3.000 lei, din care 600 de lei este sprijinul acordat de la bugetul local. „A fost finalizată înscrierea, prin dosarul cu nr. RLOC01202351100191, în programul finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu – Programul privind casarea autovehiculelor uzate, prin care vor putea fi casate 70 de autovehicule uzate. Stimulentul pentru casare acordat pentru un autovehicul uzat este în cuantum de 3.000 lei, din care 600 lei sunt susținuți din fondul propriu aprobat de către Consiliul Local Anina și 2.400 lei din finanțarea alocată din Fondul pentru Mediu. Odată cu aprobarea cererii, va fi deschisă sesiunea de înregistrare a persoanelor fizice direct pe portalul afm.ro, unde cetățenii orașului se vor putea înscrie cu un e-mail valabil. Data exactă la care se vor putea face înscrierile o vom comunica atunci când aceasta va fi stabilită de către AFM. Pentru condițiile minime care trebuiesc îndeplinite pentru înscrierea în acest program, precum și pentru alte detalii, vă puteți adresa telefonic la nr. 0255-240115, persoană de contact Turca Marcel.“, au transmis reprezentanţii Primăriei Anina.

„Vineri, 21 aprilie 2023, s-a lansat Programul Rabla Local! Primăria Oravița s-a înscris în Programul Rabla Local 2023, derulat de Administrația Fondului de Mediu (AFM), program în care proprietarii de autoturisme vor primi 3000 de lei pentru casarea unei mașini. Anul acesta sunt disponibile fonduri pentru casarea a 100 de autoturisme uzate.“, au anunțat și cei de la Primăria Oravița.
JCS-Nicoleta Moraru