REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au reușit din nou să urce pe podiumul de premiere la Cupa României de seniori și la Campionatul Național individual de cadeți!
„Am participat recent la Cupa României de seniori, iar în același timp a avut loc și Campionatul Național individual de cadeți. Ambele competiții au avut loc la Constanța, în perioada 14-17 octombrie. La seniori am avut patru finale pentru locurile I și II. Aici îi amintesc pe Marin Filip, care la categoria 61 de kg a ieșit pe locul II, Erich Loidl s-a clasat tot pe II la categoria 86 de kg, Andrei Franț la categoria 97 de kg a luat argintul, iar Vlad Caraș, la categoria 125 de kg de asemenea a terminat competiția pe locul II. Pentru locul III-IV l-am mai avut pe Gabriel Gălușcă, la categoria 79 de kg, care, din păcate, a ieșit pe IV și nu a luat medalie. Rezultalele sunt bune, am fi putut obține zic eu și un loc I. La final CSM Reșița a ieșit pe locul III, în fața noastră fiind doar Steaua și Dinamo. Ne pregătim în continuare pentru Campionatul Național de seniori, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie. La cadeți am obținut de asemenea rezultate bune. Îl amintesc pe Andrei Bărbulescu, care a devenit campion național la categoria 55 de kg, fiind legitimat la CSȘ Reșița. Adam Tania a terminat competiția pe locul III la categoria 65 de kg, ea fiind legitimată tot la CSȘ Reșița. Ionela Câmpean a obținut prima ei medalie, cea de bronz, la categoria 46 de kg, aceasta fiind la CSM Reșița. La cadeți nu mai avem competiții în acest an, mai avem concursuri doar la seniori și juniori. Sperăm să aducem medalii cât mai multe și de asemenea, să câștigăm titluri. La Mondialul pe plajă avem doi vicecampioni și avem un loc III, deci cred că bilanțul toamnei este unul bun pentru anul 2021”, a declarat antrenorul Florin Dință.
JCS-Ștefan Moraru