REȘIȚA – Toți suntem vânați de timp. Suntem cărți ambulante cu povești, trăiri. Spectaculoase sau banale. Toți avem între coperți bucurii pentru care nu avem cuvinte să le descriem, lupte pierdute, evoluții spre nebunii, gânduri ce nu pot fi spuse, acte de curaj, dezamăgiri…
Unii avem vise care ne dărâmă prin imensitatea lor, alții nu putem vedea mai departe de ziua de mâine. Mulți plângem pentru zgârieturi, în timp ce alții își poartă rănile adânci din suflet cu zâmbetul pe buze.
De-a lungul timpului, atunci când v-am expus fărâme din mine, vă mărturiseam că una dintre plăcerile mele este aceea de a observa, admira și înțelege spectacolul caracterelor. E o pasiune din copilărie, finisată mult de jurnalism, un domeniu care m-a ajutat să înțeleg că, sub orice formă, spectacolul caracterelor este fascinant.
Am cunoscut oameni frumoși de la care mi-a făcut plăcere să învăț lucruri, dar și oameni cu un întuneric înfricoșător în suflet. Am întâlnit oameni încercați de viață și care au avut puterea să rămână sinceri, dar am stat de vorbă și cu oameni care mint fără să clipească. Am văzut oameni care se simt puternici când alții sunt în genunchi, și oameni îngenuncheați, dar demni. Am văzut oameni cocoșați de greutăți, dar cărora principiile nu le permit să se abată de la ceea ce e corect și am cunoscut indivizi superficiali, care își vând și sufletul la primul hop. Am stat de vorbă cu persoane care știu să iubească, să respecte, să aprecieze binele făcut de alții și am văzut oameni cărora le este greu să te salute, indiferent de binele făcut. Am observat că parcă întreaga viaţă suntem ca la maraton. Alergăm după oameni care n-au timp să se uite în urmă, la noi, pentru că aleargă şi ei după alţii şi n-avem timp să ne uităm la cei care încearcă din răsputeri să ne ajungă din urmă.
Uneori, acest spectacol al caracterelor m-a făcut să am o părere atât de proastă despre lume, încât cu greu aş mai putea fi surprinsă. Ştiu că nimic nu durează iar oamenii sunt schimbători… ştiu deja care e succesiunea privirilor, lucrurilor şi a anotimpurilor în orice capitol. Şi ați zice că e bine aşa, dar nu îmi permit mie să rămân așa și să nu mă mai bucur de nicio clipă la adevărata ei valoare. Mie îmi place să mă bucur mereu de lucruri simple, să caut soluții la probleme, să ajut pe oricine îmi permite să fac asta, să trec peste cuvinte grele, să las în urmă pe cine nu îmi merită timpul și să admir în continuare spectacolul caracterelor. Oricum, oamenii cred ceea ce vor să creadă, aud numai ceea ce vor să audă, vor îmbrăţişa cu braţele deschise chiar şi cea mai mare tâmpenie, atâta timp cât ea se mulează perfect pe sistemul lor de valori. Am înţeles de multe ori că adevărul tău nu e și adevărul celuilalt, chiar dacă îți înfigi și unghiile în conștiința cuiva, teoriile tale dau cu rest în matematica altuia. Fiecare îşi transpune lumea obiectivă în propriul suflet, îşi aşterne lumea exterioară în universul interior astfel încât mai apoi să doarmă cât mai bine; vrem, nu vrem, în cele din urmă, cu toţii facem asta.
Spectacolul caracterelor rămâne fascinant: pentru că deși trăim sub același cer, avem în noi lumi și lumi diferite. Și pentru că ne aseamănă dorința de a zbura, indiferent de câte perechi de aripi ne-a topit viața!
JCS-Nina Curița