CARAȘ-SEVERIN – Studenții Facultății de Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-au aflat recent în explorare academică în Banatul Montan!
Ca în fiecare an, studenții la Geografie își desfășoară stagiul de pregătire în județul Caraș-Severin, acesta fiind preferat datorită complexității sale geografice, oferind peisaje montane și carstice ideale pentru studiile de teren.
Prima într-o acțiune din practica de specialitate s-a desfășurat în Parcul Național Semenic-Cheile Nerei. Pe parcursul vizitei, participanții au explorat zona carstică a Cheilor Carașului și a Munților Aninei, una dintre cele mai spectaculoase regiuni naturale din vestul țării. Unul dintre punctele principale ale traseului a fost belvederea Groapa Iepii, unde studenții au avut ocazia să observe fenomene carstice specifice zonei: pereți calcaroși de mari dimensiuni, grohotișuri, meandrele cheilor și relieful sălbatic caracteristic acestui areal protejat. Drumeția a continuat pe traseul turistic marcat cu triunghi albastru, până la Peștera Comarnic, considerată una dintre cele mai impresionante peșteri din Banatul Montan. Vizita le-a oferit studenților posibilitatea de a descoperi un patrimoniu subteran valoros, modelat de natură de-a lungul a mii de ani. Reprezentanții administrației parcului au subliniat importanța acestor activități educative pentru promovarea și protejarea ariilor naturale. „Ne bucurăm de fiecare dată când cadre didactice, studenți și elevi aleg să descopere și să înțeleagă importanța ariilor naturale protejate.“, au transmis reprezentanții Parcului Național Semenic.
Practica de specialitate a continuat pe Muntele Mic, studenții vizitând apoi centrala hidroelectrică Grebla din Reșița, ultima incursiune fiind în ariile naturale ale Parcului Național Domogled-Valea Cernei.
JCS-Nicoleta Moraru
