Întâlnirea s-a încheiat cu victoria clară a gazdelor, scor 3-0 (1-0).
Dar, din discuţiile purtate cu Petru Tincul, directorul executiv al F.C.M.R., diferenţa de pe tabela de marcaj au făcut-o, în special, greşelile personale şi lipsa de experienţă: „Am jucat împotriva unei echipe care a efectuat două stagiii de pregătire, dintre care unul în Ungaria, cu fotbalişti cu experienţă, vitaminizaţi, motivaţi. Deci, nu avem să le reproşăm prea multe tinerilor noştri jucători“.
Petre Panescu şi Valentin Boşca au început meciul în următoarea formulă: Robotin – Domondi, Tânc, Alexa, Beţa – Mihăilă, Doană, Guia, Schinteie – Dumitru, Dodoi. Au mai evoluat: Petruţ, Ristache, Miloş, Târţ, Şarega, Mihalcea, Popescu.
