Caraş-Severin, Romania

POLITICĂ – Moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost adoptată în Parlament cu un număr record de voturi, marcând un moment fără precedent în politica românească!

Deputata Silvia Mihalcea (PSD) a subliniat amploarea acestui rezultat, precizând că moțiunea a întrunit „cel mai mare număr de semnături – 254 – și a fost adoptată cu cel mai mare număr de voturi din istoria Parlamentului României – 281”, în condițiile în care erau necesare 233 de voturi pentru ca aceasta să treacă. „Moțiunea de cenzură care l-a trimis acasă pe premierul Ilie Bolojan a trecut cu un vot covârșitor în Parlament. Asta înseamnă că 281 de aleși au ascultat vocea și dorința românilor, pentru că ei sunt cei care ne-au trimis să îi reprezentăm în Parlament.”, a declarat aceasta.

Reprezentanta social-democrată a reiterat poziția PSD, menționând că formațiunea își dorește un guvern pro-european și pro-occidental, însă cu un premier „deschis dialogului.“ „PSD va guverna mereu pentru toți românii, nu doar pentru anumite categorii!”, a mai transmis Silvia Mihalcea. În final, deputata a punctat că urmează o perioadă intensă de negocieri și decizii politice, exprimându-și speranța ca un nou guvern să fie învestit cât mai rapid: „Avem treabă în zilele următoare. Sperăm ca un nou guvern să fie învestit cât mai repede și să înceapă să lucreze doar pentru români.“

JCS-Denis Dutca

3 Comentarii

  1. Mamaie, nu te crede nimeni….ati dus tara in gard si sunteți mândri de asta (recte cutiile de pantofi portbagaje si opere de artă prin cripte)

  2. Bun, acum ca l-ati dat jos pe dl. Bolojan, cu ce solutii veniti? Au trecut deja 2 zile si nimic, care e planul? Asta vor romanii, o tara cuprinsa in haos, fara solutii de viitor?

  3. Madam asta aterizata ca deputat de Caras ne dă lecții de politică. Lasă-ne fătuca cu hoții din PSD. Asta ați făcut ați furat cu toții și ați distrus țara.

Adaugă comentariu