Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au descins, în dimineața de 6 martie, în 5 locații din Caraș-Severin și Timiș, pentru un prejudiciu de 250.000 de lei!

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, coordonați de un procuror de la parchetul județean, au pus în scenă 5 percheziții domiciliare, la adresele unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, administratorii unor societăți comerciale care activau în domeniul silvic nu ar fi evidențiat în documentele financiar-contabile venituri realizate, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului de aproximativ 250.000 de lei.

„Două persoane cercetate pentru comiterea faptelor au fost conduse la audieri. În cauză a fost dispusă aplicarea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparținând persoanelor cercetate. La activități au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale!“, precizează Poliția județului.

JCS-A.M.