În cele două săptămâni în care i-a ţinut locul primarului Liviu Spătaru, vicele Hotnogu, după cum singur s-a exprimat, a vrut să facă puţină ordine. Şi a început cu funcţionarii.
Prima dată a trimis şase funcţionari, pentru unele neglijenţe în serviciu, în faţa Comisiei de Disciplină. Zilele trecute au intrat în vizorul viceprimarului funcţionarii care se ocupă cu eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire.
I se părea lui Hotnogu că acestea se eliberează prea încet. „Am primit o serie de observaţii de la cetăţeni cu privire la acest aspect şi le-am cerut celor care se ocupă de aceste acte să urgenteze eliberarea lor. Unii mi-au spus că nu se poate, că sunt puţini. Eu nu înţeleg acest «nu se poate» şi le-am spus că cine nu poate să-şi dea demisia. Cred că au fost învăţaţi să aibă program prea lejer“, a precizat, în ultima conferinţă de presă, Dorinel Hotnogu.
Cât de întemeiate sunt măsurile viceprimarului nu ştim, iar funcţionarii pe care i-am contactat nu au vrut să-şi dea cu părerea.
Unul dintre ei ne-a spus: „Vreţi ca mâine să rămân fără serviciu“.
Nina Curiţa
