În această săptămână se desfăşoară o serie de acţiuni grupate sub genericul „Zilele Astrei la Oţelu Roşu“, manifestări organizate de Grupul Şcolar Industrial şi biroul director al asociaţiei Astra, despărţământul Oţelu Roşu.
Suita acţiunilor din acest an a fost deschisă de inaugurarea Muzeului etnografic „Credinţă, tradiţie, veşnicie în Valea Bistrei“, amenajat în incinta G.Ş.I. Muzeul cuprinde o impresionantă colecţie de obiecte (peste o mie de exponate), adunate prin strădaniile cadrelor didactice, părinţilor şi elevilor de la unitatea şcolară în cadrul căreia a fost înfiinţat. În sala muzeului vor fi derulate şi manifestările din următoarele zile.
Astfel, pe 25 octombrie 2007, de la ora 11.00 se va derula o masă rotundă şi un concurs de eseuri cu tema „Veşnicia s-a născut la sat“, iar de la ora 13.00 va avea loc o acţiune consacrată rolului pe care îl are materialul didactic în învăţarea centrată pe elev. Pe 26 va avea loc închiderea ediţiei din acest an, cu o şezătoare, la care vor lua parte şi bătrâni ai satelor de pe Valea Bistrei.
Iulius Pîrvu
