REŞIŢA – La finalul săptămânii trecute, parcul auto al Caraş-Severinului era de 71.365 de autovehicule, fără a fi luate în calcul maşinile înmatriculate în altă ţară, aşa cum se întâmplă cu cele ce au numere bulgăreşti.
Potrivit datelor Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Caraş-Severin, dintre acestea, cele mai multe sunt autoturismele – 57.391. În top urmează autoutilitarele – 4.890, remorcile – 2.286 şi autospecializatele – 1.149.
Printre acestea se regăsesc şi autovehicule cu denumire „exotică“, de genul autorulotă, autovehicul atipic, motocvadriciclu mototriciclu, remorcă lentă sau motocar. În primul trimestru al acestui an au fost înmatriculate 2.210 autovehicule, în al doilea trimestru – 2.005, iar în cel de-al treilea – 2.044. Radierile au numărat, în primul trimestru, 2.051, al doilea – 2.368 şi în cel de-al treilea (pe final de Program „Rabla“) – 2.217 autovehicule.
Numerele provizorii acordate la ghişeul serviciului au fost în cele trei trimestre de 677, 1.068 respectiv 1.565. Asta în ceea ce priveşte autovehiculele, pentru că, cei ce stau în spatele volanului, adică şoferii, sunt şi ei în creştere. De la începutul anului şi până în prezent au fost examinate 10.292 de persoane. Cei mai mulţi au fost examinaţi pentru acordarea permisului de conducere cu categoria B – 8.565, urmaţi de cei cu categoria C – 673. Pe total, în urma examinărilor, au fost declaraţi admişi 4.972, iar respinşi – restul de 5.320. Promovabilitatea, pe total, se ridică în judeţ la 48,31%. Cea mai mare promovabilitate pe categorie de permis se înregistrează la cei care au fost examinaţi la categoria E – 90,50%. „Potrivit indicatorilor procentuali şi medii, candidatul la categoria B a trebuit să susţină, în medie, 2,23 examene pentru obţinerea permisului“, a precizat comisarul şef George Marinescu, şeful Serviciului.
Flavius Rotariu
