Caraş-Severin, Romania

Liceenii cărăşeni care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 de lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit pot depune cererile pentru acest program până în data de 1 octombrie.

Ulterior, în perioada 1-23 octombrie se vor efectua anchetele sociale şi evaluarea de către comisii a eligibilităţii cererilor depuse. Lista beneficiarilor va fi afişată în data de 28 octombrie, iar din această dată şi până în 2 noiembrie vor putea fi depuse contestaţiile ce vor fi soluţionate până în data de 6 noiembrie a acestui an.

Sprijinul financiar acordat liceenilor este de 180 de lei şi se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă, dar şi pe perioada practicii în producţie.

Acordarea acestui sprijin se va face în ordine crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, iar în cazul în care există tineri care au acelaşi venit, la departajarea lor se va ţine cont de statutul juridic sau medical al elevilor, domiciliul, având prioritate elevii proveniţi din mediul rural şi care sunt şcolarizaţi în altă localitate, media generală a anului şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea sprijinului financiar, dar şi absenţele nemotivate acumulate în anul şcolar precedent.

Cererea formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal se înregistrează la unitatea de învăţământ la care este înscris elevul.

Lavinia Predescu