Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta se întreabă cei mai mulţi dintre producătorii care au aşteptat să intre în vigoare legea care să dea undă verde programului „Miere în şcoli“. Deşi iniţiativa este veche de prin 2006, nu a fost niciodată pusă în practică. Este vorba despre legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I – IV din învățământul de stat și confesional, adică un borcănel de 350 de grame pe lună gratuit.

Anul şcolar 2019 – 2020 a început cu promisiunea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale că şcolarii vor primi, în sfârşit, mierea promisă începând cu 1 ianuarie 2020, când programul va deveni funcţional, scopul principal fiind încurajarea producţiei naţionale de miere. Deşi spera să nu fie o promisiune electorală, apicultorul Ion Bărbuţ, preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules“, încă aşteaptă să pună în funcţiune spaţiul de îmbuteliere amenajat cu sprijinul Primăriei Mehadia: „De vreo doi ani tot sperăm să se aplice programul «Mierea în şcoli». Deşi proiectul a fost votat de Guvern, nu s-a mai publicat în Monitorul Oficial, ceea ce a însemnat că legea nu se aplică. Neapărând normele de aplicare, nici în ziua de astăzi nu avem mierea în şcoli, programul nu e funcţional. S-a reluat discuţia în septembrie, dar sperăm să nu fi fost ceva electoral, ci să fie adevărat, că vom putea şi noi, cooperativele, să distribuim, în sfârşit, miere în şcoli. La început ni s-a spus de la Ministerul Agriculturii că vom fi finanţati cu câte 10.000 de euro, să ne cumpărăm utilajele necesare pentru îmbutelierea mierii, iar noi să asigurăm spaţiul. Am asigurat un asemenea spaţiu, fiindcă ne-a promis Primăria Mehadia că ne dă spaţiu. I-au pus gresie, faianţă, l-au pus la punct, după care am fost întrebat dacă vine odată mierea în şcoli, dacă intră în vigoare legea care să dea drumul programului. N-a venit nicio miere în şcoli, dar şi în prezent se poartă discuţii la minister. Noi tot întrebăm dacă ni se dă sau nu ni se dă mierea în şcoli, ca să ştim şi noi, apicultorii, dacă vom da sau nu vom da miere în şcoli. Aşteptăm, dar dacă este ceva electoral, vedeţi-vă de treabă şi lăsaţi-ne în pace să muncim cum ştim noi“.

Pe de altă parte, Bărbuţ se teme că, dacă se va da drumul la program şi intră pe fir procesatorii, aceştia nu vor furniza miere curată, de calitate.Acesta crede că mierea ar fi măsluită, iar copiii vor mânca doar 5 – 10 la sută miere naturală, restul fiind un sirop care nici de departe nu poate fi asociat albinelor, iar asta din cauză că unii procesatori deţin omogenizatoare de calibru ce pot omogeniza până la 20 de tone. De aceea, Bărbuţ a înaintat MADR propunerea ca programul „Miere în şcoli“ să fie asigurat de apicultori.

Alexandra Gorghiu