Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – ONG-urile reșițene au sărbătorit tradiţionalul bal al voluntarilor, eveniment ajuns în acest an la cea de-a XIII-a ediţie. „Scoateţi din casă cele mai sclipitoare haine şi obiecte şi veniţi la Balul Voluntarilor Sclipitori, aşa a sunat apelul organizaţiilor din municipiu.

Organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin în parteneriat cu Centrul de Voluntariat Reşiţa, Balul Voluntarilor 2018 s-a desfăşurat având tema „Voluntari sclipitori“, reunind astfel peste 100 de voluntari şi în jur de 10 organizaţii neguvernamentale cu scopul de a socializa şi de a rememora activităţile de peste an. Programul a cuprins activităţi interactive şi festive menite să faciliteze dialogul între invitaţi, să sărbătorească realizările voluntarilor şi să sublinieze importanţa voluntariatului în dezvoltarea sustenabilă a comunităţii locale. Organizatorii au propus participanţilor să lase acasă inhibiţiile, încercarea de a fi în rând cu lumea şi în schimb au fost încurajaţiiasă din tipare, iar pentru o seară să fie sclipitori. Voluntarii care au participat la evenimentul festiv au ales din garderoba lor, sau a cunoscuţilor, piese vestimentare cu calităţi care definesc acest concept, fiind importantă creativitatea şi respectarea propunerii de a fi cât mai sclipitori. De asemenea, aceştia au adus şi obiecte sclipitoare cu care şi-au decorat locul unde s-au aşezat. Cei care au făcut alegeri inspirate s-au luptat pentru titlul „Bravo, ai sclipici!“.

De 13 ani, această sărbătoare anuală celebrează calităţile voluntarilor, participarea activă la proiecte care s-au desfăşurat pe parcursul acestui an, strădanii care implică totodată contribuţia la o viaţă mai bună şi la construirea unui viitor mai bun. Voluntarii sunt mereu valoarea adăugată a unui proiect indiferent de domeniul în care activează, ei sunt aceia care fac diferenţa în activitatea ONG-urilor. Desfăşurat anual, Balul Voluntarilor se doreşte a fi o recunoaştere pe care o aduc organizaţiile din Reşiţa voluntarilor cu care lucrează, pentru contribuţia pe care o aduc la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale. Această reuniune reprezintă deja un mecanism nonformal de dialog între actorii sociali din comunitate pentru a sărbători realizările de peste an ale voluntarilor acestora. 

Adaugă comentariu