REŞIŢA – Proiectul este organizat în această perioadă de către Asociaţia Bike Attack Reşiţa.Acţiunea este finanţată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi se înscrie în calendarul de activităţi al Anului European al Voluntariatului în România.
Prin acest proiect se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a tinerilor cu privire la problemele de mediu din judeţul Caraş-Severin şi posibilele soluţii alternative pe tot parcursul proiectului. Astfel, măsurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme sunt legate de realizarea pe de o parte a unor acţiuni informative ce vizează educaţia nonformală ecologică, şi pe de altă parte selectarea unui grup de tineri ce vor fi pregătiţi ca formatori în educaţie ecologică.
În acest moment Asociaţia Bike Attack se află în faza de selecţie a participanţilor la stagiul de formare. Aceştia vor deveni formatori şi multiplicatori în domeniul educaţiei ecologice, astfel încât vor disemina experienţa acumulată şi către alte persoane din cercul lor social, prieteni, familie, colegi, comunitate.
„Voluntari pentru natură şi aventură“ îşi propune astfel formarea unei gândiri ecologice şi atragerea tinerilor spre forme mai sănătoase de petrecere a timpului liber, oferind programe care îmbină activitatea în natură cu sportul de aventură, cum sunt escalada, mountain bike, speologie, lucrul cu corzi, completând activităţile de tip recreativ-distractive cu cele de tip informativ-educativ, care constituie o bună alternativă de participare într-un mediu organizat.
Lavinia Predescu
