Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Istoricul este coautor al cărților dedicate Banatului, respectiv culturii germane în țară. Este vorba despre volumul „O istorie a Banatului. Compendiu”, scos alături de Ioan Bolovan, respectiv „Limbă și cultură germană în România (1918-1933)”, semnat împreună cu Andei Corbea-Hoișie!

Compendiul a fost lansat joi la Filiala Timișoara a Academiei Române, apariția sa înscriindu-se în dorința mai veche a filialei de a realiza o monografie cuprinzătoare a Banatului, adevărat tratat de istorie a acestor locuri. Compendiul apărut anul acesta este considerat un prim pas către realizarea acestui deziderat.

Volumul legat de limba și cultura germană în România cuprinde două părți și va fi lansat la Muzeul Banatului Montan (MBM) pe 5 octombrie, la ora 16, după evenimente similare la Cluj și Timișoara. În cadrul lansării de la MBM, despre volum vor vorbi criticul Ada Cruceanu și cei doi autori. „Lucrarea și-a propus înregistrarea, aprofundarea și interrelaționarea de către echipe de istorici, germaniști, juriști, sociologi, specialiști în studii culturale din Iași și Cluj-Napoca a elementelor prezenței limbii și culturii germane pe teritoriul statului român după 1918. S-a urmărit o reconstituire a domeniilor în care s-au manifestat acestea.”, se arată în cuvântul înainte al lucrării pe care iubitorii istoriei sunt invitați să o descopere.

Evenimentul are loc în cadrul Decadei Culturii Germane în Banatul Montan, sub cupola unei instituții care luni își reinaugurează sala de conferințe proaspăt renovată.

JCS-Ionel Ivașcu