Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Formația FC Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 23 iunie, scor 1-2, pe teren propriu în fața echipei CS Corvinul Hunedoara. După acest rezultat înregistrat de elevii lui Boșco Vișatovici, echipa din Lupac a ratat promovarea în Liga a III-a, în ciuda faptului că în partida din tur din deplasare s-a impus cu scorul de 1-0.

Pentru Corvinul, jucătorul Tecsi a deschis scorul în minutul 23, pentru ca tot el să majoreze diferența de pe tabelă în minutul 67. Singurul gol al Voinței a fost înscris de Cristi Pop în minutul 89, dar fotbaliștii Lupacului n-au reușit să înscrie și golul decisiv.

„Îmi pare rău că am pierdut calificarea, dar asta este. Nu am cuvinte și nu pot să descriu jocul nostru. Am jucat total opus față de cel practicat la Hunedoara, unde am fi putut înscrie al doilea gol în prima repriză și acum am fi fost promovați. Am jucat slab, în prima repriză jucătorii au fost timorați și au intrat în jocul adversarilor. Din păcate, nu am avut acea agresivitate în jumătatea proprie de teren și acest lucru ne-a costat. De asemenea, n-am stat bine în teren, iar pe două greșeli personale ale fotbaliștilor noștri am dat posibilitatea adversarului să vină peste noi. Drept dovadă, am pierdut. Mergem mai departe și vom vedea dacă vom putea să ținem aceiași jucători și în sezonul viitor. Eu îmi doresc să continui, dar cu atitudinea arătată de unii fotbaliști la acest joc, mi-e greu să spun, dar aceasta este valoare lor. Cam la Liga a IV-a ne este nivelul în acest moment. Sperăm ca în sezonul viitor să facem o figură mai frumoasă”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.