Caraş-Severin, Romania

TOPLEȚ – Primăria Topleț a semnat contractele de finanțare pentru școală și pistele de biciclete!

Construită la mijlocul anilor ‘90, școala se prezintă într-o stare foarte bună, însă sunt necesare izolația termică a clădirii și schimbarea sistemului de încălzire. Motive pentru care primăria a depus la Ministerul Mediului un proiect vizând eficientizarea energetică a școlii. „În prezent, școala are încălzire centrală pe lemne. În aceste condiții, să aducem câte 15-20 de mașini de lemne reprezintă o muncă imensă pe lângă faptul că lemnul s-a scumpit. De aceea vom încerca varianta de încălzire cu peleți.”, am aflat de la primarul Ilie Hașcă despre proiectul pentru care recent a fost semnat contractul de finanțare. Din aceeași sursă, reținem că a fost depus și un proiect în vederea dotării unității de învățământ, primarul arătându-se optimist că și această finanțare va fi obținută.

Un alt contract de finanțare semnat recent vizează amenajarea de piste de biciclete pe malul râului Cerna. Este vorba despre un proiect PNRR prin care vor fi amenajați 1.750 m de piste de biciclete pe distanța dintre podul de fier din comună și fosta întreprindere mecanică. O finanțare salutată de Ilie Hașcă întrucât, pe lângă amenajarea pistelor pentru biciclete, proiectul va însemna și curățarea malului Cernei pe lungimea acestora.

Pe lângă aceste investiții pentru viitorul comunei, nu sunt uitați nici înaintașii. Scriem asta deoarece în atenția primăriei se află și Cimitirul Eroilor, în care-și dorm somnul de veci 58 de localnici care și-au dat viața sau au avut de suferit de pe urma celor două războaie mondiale. Însuși prefectul Ioan Dragomir a fost la fața locului, Cimitirului Eroilor din Topleț fiindu-i alocați încă de anul trecut bani de la Consiliul Județean. Bani cu care au fost executate lucrări la drumul asfaltat către cimitir. În paralel, cu bani din bugetul local, primăria a împrejmuit cimitirul și a executat lucrări la drumul de pământ care merge către acesta. „Încă mai e de lucru, însă grosul lucrărilor s-a făcut. Investim în întreținerea cimitirului pentru că e important să ne cinstim înaintașii!”, a încheiat primarul.

JCS-Ionel Ivașcu