Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Imaginile, destul de rare, au fost surprinse de o cameră amplasată în Parcul Național Domogled-Valea Cernei!

„Când pleci de <<acasă>> și ți se tot pare că ai uitat pe cineva… Capră neagră surprinsă într-o pădure din Parcul Național Domogled-Valea Cernei de către o cameră de monitorizare a faunei.”, au titrat cei de la Romsilva despre căprița care părea că lăsase pe cineva în urmă.

De câțiva ani, caprele negre au devenit o prezență și în Caraș-Severin, stabilinu-și habitatul în zonele montane ale Banatului. Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp. Sunt perfect adaptate zonei montane, deplasându-se cu ușurință în zonele stâncoase, inaccesibile altor specii, acolo unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.

Dacă mai era nevoie, imaginile dovedesc încă o dată că pădurile cărășene nu duc lipsă de faună extraordinară. Trebuie doar să conștientizăm cu toții că aceasta trebuie protejată…și nu doar la nivel declarativ!

JCS-N.C.